Ligamentoplastia LIA cu Grefa Hamstring – Ischiogambieri este des recomandata si efectuata de medicii ortopezi din diverse considerente. Afla din acest material care sunt acestea si cum poate fi recoltata grefa Hamstring de la pacient.
De ce recomand grefele recoltate de la pacient?
In general, in reconstructia ligamentului incrucisat anterior eu recomand utilizarea grefelor recoltate de la pacient (autogrefe) din urmatoarele considerente:
➡ Integrarea biologica este mult mai mare comparativ cu grefele sintetice;
➡ Recoltarea sa se face cu usurinta, minim-invaziv;
➡ Dimensiunile grefelor utilizate pentru interventia de reconstructie LIA pot oferi un rezultat cat mai apropiat de cel anatomic.
De retinut: Proprietatile biomecanice ale autogrefei se apropie de cele ale ligamentului natural si faciliteaza incorporarea biologica a grefei, iar fixarea trebuie facuta la locul de atasare anatomic al ligamentului nativ.
Ligamentoplastia LIA cu Grefa Hamstring – Ischiogambieri
Una dintre cele mai des utilizate si recomandate grefe este cea de ischiogambieri – Gracilis si Semitendinos (Grefa Hamstring). Doua dintre cele mai mari avantaje care o fac sa fie cea mai des utilizata in momentul acesta pentru reconstructia LIA se refera la durerea redusa la locul de recoltare si posibilitatea de recoltare prin tehnici minim-invazive.
Cum recoltam si fixam grefa Hamstring – Ischiogambieri?
Pentru a obtine acest tip de grefa, se recolteaza pentru inceput tendoanele muschilor semitendinos si gracilis (care se afla in spatele genunchiului) cu ajutorul unei incizii de aproximativ 2-3cm antero-medial de tuberozitatea tibiala. Ulterior, se identifica prin disectie cele 2 tendoane (gracilis si semitendinos) si se recolteaza pentru a le putea prepara intr-o grefa care sa imite ligamentul natural cat de mult posibil.
➡️ Pregatirea canalului tibial presupune introducerea unei brose in cavitatea articulara. In functie de grosimea distala a grefei se va folosi un burghiu cu ajutorul caruia se poate realiza tunelul tibial la nivelul articulatiei. Ulterior are loc si pregatirea canalului femural, care se va realiza DOAR cu genunchiul in hiperflexie.
La final, dupa pregatirea canalului tibial si a celui femural se realizeaza fixarea grefei (initial la nivelul tunelului femural, iar apoi la nivelul tunelului tibial cu ajutorul unui surub bioresorbabil).
➡️ Indiferent de modalitatea de preparare si/sau fixare a grefei, comportamentul pacientului post operator este la fel de important. Procesul de recuperare va trebui respectat in totalitate pentru minim 6 luni. Afla mai multe despre recuperarea dupa ligamentoplastia LIA din acest material: https://drahmadalqadi.ro/recuperarea-dupa-ligamentoplastie/
Daca vrei sa afli mai multe despre afectiunile sistemului locomotor ma poti urmari si pe retelele sociale:
Citeste si: