Urmează să treci printr-o Artroscopie? Atunci acest ghid rapid îți va fi foarte util.

Ce este Artroscopia în primul rând?

Artroscopia este o procedură chirurgicală, care permite medicilor ortopezi să vizualizeze interiorul unei articulații cu ajutorul tehnicilor minim invazive ce presupun efectuarea unor incizii de foarte mici dimensiuni, prin care este introdusă o cameră video mica, numită artroscop. Aceasta permite o vizualizare corectă și clară a articulației ce ajută la stabilirea unui diagnostic și la tratarea leziunii.

Artroscopia este adesea recomandată pacienților cu:

• Rupturi sau leziuni de menisc,
• Rupturi de ligamente,
• Leziuni ale tendoanelor,
• Sindroame de impingement,
• Leziuni labrale,
• Corpi liberi intraarticulari,
• Sinovite cronice,
• Sindromul de plică sinovială,
• Leziuni de cartilaj.

Cum te pregătești pentru o artroscopie : ghid rapid pentru pacienți

Pasul 1 – Consultația de specialitate

Indiferent de natura durerii tale, important este să te prezinți la un consult de specialitate și să nu încerci să tratezi de unul singur simptomele resimțite. Fie că ai suferit un traumatism la nivelul articulației, fie că ai efectuat mișcări ce au suprasolicitat-o sau pur și simplu anumite simptome din trecut s-au agravat, vizita la medicul ortoped este esențială.

Medicul specialist va purta o discuție cu tine pentru a afla cauza simptomelor, detalii despre stilul de viață, istoricul medical sau ultimele acțiuni ce au dus la apariția/intensificarea simptomelor. Ulterior, medicul va examina articulația afectată, prin diferite manevre sau tehnici de testare, ce au ca scop confirmarea diagnosticului.

Nu ai apucat să realizezi un set de investigații imagistice? În acest caz, medicul ortoped îți va oferi o recomandare în acest sens, în funcție de particularitățile cazului. Fie vei face un RMN, un CT, radiografii sau ecografii musculo-scheletale. În anumite cazuri, investigațiile imagistice vor fi însoțite și de alte analize, la recomandarea specialiștilor.

Pasul 2 – Interpretarea investigațiilor recomandate

După ce ai primit rezultatele investigațiilor recomandate de către medicul ortoped, următorul pas este să te programezi la un control pentru interpretarea acestora. După ce medicul confirmă diagnosticul și întocmește planul de tratament, pacientul este înștiințat, în detaliu, cu privire la toate aceste informații.

Pasul 3 – Stabilirea detaliilor și efectuarea programării pentru Artroscopia de genunchi

După ce diagnosticul este confirmat, iar pacientul informat despre toate detaliile necesare, împreună se va stabili o programare pentru Artroscopie. De regulă, timpii de așteptare sunt de minim câteva zile, astfel încât pacientul să aibă suficient timp la dispoziție pentru a face toate analizele pre-operatorii obligatorii, dar și pentru a primi rezultatele. În anumite cazuri, atunci când pacienții posedă o parte dintre analizele obligatorii (RECENTE), cele rămase se mai pot face chiar și în dimineața operației, cu câteva ore înainte pentru a fi gata și rezultatele.

Tot în această perioadă, pacientul va fi informat și despre detalii precum mesele pe care le poate servi înainte de intervenția chirurgicală, lichidele pe care le poate consuma cu câteva ore înainte, dar și obiectele necesare la Internare. De exemplu, unii pacienți au nevoie de una sau două cârje pentru a se sprijini, imediat după Artroscopia de genunchi.

Pe scurt?

• Pacientul trebuie să se prezinte la internare pe stomacul gol – minim 8 ore de la ultima masa sau ultimul pahar de apa/ceai,
• Este de preferat ca pacientul să servească o cină ușoară, cu o seară înainte de operație, evitând mâncărurile grase sau cele care ar putea să se digere foarte greu,
• Pacientul va sta internat o noapte, așadar este ideal să aibă cu acesta un mini-bagaj pentru noaptea petrecută la spital (obiecte de toaletă/îngrijire personală, pijamale, haine lejere pentru externare),
• Pacientul se va prezenta la spital pentru internare la ora stabilită și cu documentele necesare – buletinul, analizele, învestigația imagistica, raportul medical, adeverința de la angajator (în cazul in care doreşte concediu medical), cardul de sanatate și biletul de trimitere de la medicul de familie (dacă se dorește decontarea pațiala sau totala din partea CAS)

Pasul 4 – Pregătirea pacientului înainte de Artroscopie

După ce pacientul se prezintă la internare cu toate documentele necesare, acesta este preluat de către personalul spitalului și pregătit pentru intervenția chirurgicală.

Pasul 5 – Ziua operației – cum decurge Artroscopia de genunchi?

Artroscopia de genunchi este o procedură considerată „de rutină” pentru un chirurg ortoped, mai ales pentru unul specializat pe articulația genunchiului. Procedura este una rapidă, ușoară, cu riscuri extrem de mici și cu o rată de succes extraordinară. Este frecvent recomandată de către medici deoarece implică o recuperare mult mai ușoară, cicatrici post-operatorii de foarte mici dimensiuni, 0 disconfort și cu avantaje numeroase atât pentru medic, cât și pentru pacient. Mai mult, inciziile sunt de mici dimensiuni, iar rezultatele estetice superioare altor intervenții.

În timpul intervenției, chirurgul introduce în articulația genunchiului un artroscop (o cameră de mici dimensiuni, aproximativ cât un creion). Acesta transmite imaginile către un monitor de înaltă definiție, unde medicul poate observa structurile genunchiului în detaliu. Tratamentul leziunilor se realizează cu ajutorul unor instrumente chirurgicale fine, introduse prin alte incizii mici efectuate în jurul genunchiului.

Procedura durează între 30 și 60 de minute, iar tipul de anestezie diferă în funcție de particularitățile fiecărui caz și implicit, de decizia anestezistului. Așadar, poate fi vorba de Rahianestezie sau Anestezie totală.

Pasul 6 – Externarea și stabilirea următorilor pași după Artroscopie

După intervenția chirurgicală, pacientul este monitorizat pentru o perioadă scurtă, iar externararea se va face a doua zi. Medicul oferă indicații clare privind îngrijirea articulației operate, administrarea medicației, mobilizarea inițială și restricțiile de efort. Tot în acest moment se stabilesc următorii pași ai recuperării, inclusiv momentul începerii acesteia, dar și programarea controalelor postoperatorii.

Pasul 7 – Consultația la medicul specialist de Recuperare Medicală

Consultația cu medicul de recuperare medicală este esențială pentru o refacere corectă și sigură. Specialistul evaluează starea articulației, nivelul de mobilitate și forța musculară, apoi recomandă un plan personalizat de recuperare. În funcție de tipul intervenției și de evoluția pacientului, acesta poate include fizioterapie, kinetoterapie, dar și alte proceduri specifice.

Pasul 8 – Programul de recuperare medicală după Artroscopie

Programul de recuperare medicală are rolul de a reda mobilitatea, stabilitatea și forța articuleției și a membrului. Acesta se desfășoară progresiv, sub supravegherea unui kinetoterapeut, și include exerciții adaptate fiecărei etape de vindecare. Respectarea acestui program este esențială pentru prevenirea complicațiilor și pentru revenirea cât mai rapidă la activitățile zilnice sau sportive.

Cel mai important? Recuperarea medicală este OBLIGATORIE.

Ultimul pas – nu uita de controalele periodice și sfaturile chirurgului ortoped

Controalele periodice permit medicului ortoped să urmărească evoluția vindecării și să ajusteze recomandările în funcție de progresul pacientului. Respectarea indicațiilor primite, evitarea suprasolicitării articulației și menținerea unui stil de viață activ, dar echilibrat, contribuie semnificativ la succesul pe termen lung al intervenției chirurgicale.

Nu uita – succesul unei operații depinde într-o foarte mare măsură de comportamentul tău, ca pacient, pe termen lung și de ambiția de care dai dovadă în perioada de recuperare.

Programează un consult la dr. Ahmad ALQADI – Medic Primar Ortopedie și Traumatologie

0727 366 950 – telefonic sau WhatsApp

The post Cum te pregătești pentru o artroscopie: ghid rapid pentru pacienți appeared first on Alqadi Ahmad.

Pentru început: Ce este ruptura de ligament încrucișat anterior?

Nu vom intra în detalii însă, pe scurt, ruptura de ligament încrucișat anterior (LIA) este o afecțiune pe care o întâlnesc frecvent la pacienții activi din punct de vedere fizic, cu o vârstă cuprinsă între 15 și 40 de ani. Astfel de pacienți, în multe dintre cazuri, practică activități fizice ce implică pivotare excesivă și decelerare bruscă.

Atunci când are loc ruptura LIA, primul simptom este durerea de genunchi, însoțită de limitarea mobilității sau chiar imposibilitatea de a efectua diverse activități fizice. Aici ne referim în special la activitățile sportive. Pacienții diagnosticați cu ruptură LIA nu mai pot efectua mișcări de pivotare sau de răsucire ale membrelor inferioare corect, iar în timpul activităților uzuale zilnice pot resimți un disconfort constant și/sau durere.

Ruptura de ligament încrucișat anterior (LIA) se numără printre afecțiunile pe care le tratează cel mai des atât conservator, cât și chirurgical, Dr. Ahmad Alqadi, Medic Primar Ortopedie & Traumatologie Sportivă. Așadar, dacă vreți să aflați mai multe detalii despre această patologie, o puteți face din următoarele materiale:

Articol 1 – APASĂ AICI

Articol 2 – APASĂ AICI

Articol 3 – APASĂ AICI

Ligamentoplastia în ruptura de ligament încrucișat anterior (LIA)

Ligamentoplastia LIA este o intervenție chirurgicală artroscopică, care se recomandă în cazul rupturii ligamentului încrucișat anterior. Este minim-invazivă, implică o perioadă foarte scurtă de spitalizare, iar o astfel de intervenție, alături de un program de recuperare medicală, îi oferă pacientului posibilitatea de a-și relua stilul de viață anterior avut accidentării/operației.

În anumite cazuri, ligamentoplastia se efectuează imediat dupa accidentare sau până în maxim două săptămâni de la traumatism. Se mai poate recomanda efectuarea ligamentoplastiei chiar și după 3 săptămâni de la accidentare. Rareori, dacă avem un pacient cu edem osos, alte modificări sau leziuni associate, care se pot vindeca cu tratament non-chirurgical, ligamentoplastia trebuie să mai aștepte puțin.

Recuperarea prin kinetoterapie după ligamentoplastie: zilele 1-3 post operator

Recuperarea medicală după Ligamentoplastia LIA începe încă din prima zi după intervenția chirurgicală, însă totul va avea loc cu pași mărunți. În această perioadă, câteva dintre exercițiile pe care pacientul le va executa pot fi legate de: extensia completă, izometria mușchiului cvadriceps sau flexie. Iată câteva exemple:

3 reprize pe zi a câte 3 seturi de 10 repetări. Aici se va urmări executarea contracțiilor izometrice ale mușchiului cvadriceps.

3 reprize pe zi a câte 8 seturi de 10 repetari. Se va pune accent pe flexia coapsei pe bazin la 45-60 grade.

3-4 reprize pe zi a câte 10-15 minute. Pacientul va trebui să execute extensia completă.

4-6 reprize pe zi a câte 10 minute de flexie pasivă și extensie activă 0-90 grade.

Dupa ce au trecut aproximativ două zile post operator, durerile și tumefacția se pot ameliora, iar pacientul poate începe programul de kinetoterapie sub supravegherea unui specialist. Programul de recuperare din această perioadă diferă de la un caz la altul, în funcție de particularitățile fiecărui caz.

Recuperarea prin kinetoterapie după ligamentoplastie: zilele 8-14 postoperator

În această perioadă, pacientul va trebui să mențină extensia completă și să continue ședintele de kinetoterapie, unde va executa mișcări precum: contracții izometrice, ridicarea membrului la 60 de grade, extensie pasivă, flexie pasivă și activă. Numărul de repetări, dar și timpii de odihnă sunt două elemente esențiale de care specialistul va ține cont, pentru fiecare pacient în parte.

Recuperarea prin kinetoterapie după ligamentoplastie: zilele 15-21 postoperator

Pacientul va continua menținerea extensiei complete însă, puțin mai diferit. Acesta va putea executa atingerea unei flexii de 100-120 de grade. De asemenea, în această perioadă se va lucra la tonifierea musculaturii coapsei, pentru ca pacientul să poată renunța la imobilizare. Acesta poate continua să lucreze la bicicletă (la intensitate mica), iar timpul pe care îl petrece pe bicicletă va crește treptat de la 3 reprize a câte 5 minute în prima săptămână, la 3 reprize a câte 20 de minute în a treia săptămână.

Recuperarea prin kinetoterapie după ligamentoplastie: zilele 22-40 postoperator

Pacientul își poate recăpăta mobilitatea acum, iar flexia trebuie să atingă 125 de grade. Astfel, aceasta este perioada în care au loc cele mai mari progrese, iar întregul program de recuperare începe să își arate rezultatele.

Fizioterapia în recuperarea pacienților după ligamentoplastia LIA

Fizioterapia este o altă metodă de tratament non-chirurgical, introdusă deseori în procesele de recuperare medicală pentru pacienții ce au trecut printr-o intervenție chirurgicală. În cazul nostru, printr-o Ligamentoplastie LIA.

Această formă de recuperare începe postoperator, din ziua 7 sau 8 și are ca scop tonifierea mușchiului cvadriceps prin electrostimulare, cu ajutorul aparatului numit Compex. Mai multe recomandări și detalii despre fizioterapie în recuperarea medicală după o Ligamentoplastie LIA are doamna dr. Oana Beșliu, Medic Primar & Specialist Recuperare Medicină Fizică și Balneologiedin cadrul Orthocare Clinic:

Fizioterapia utilizată post ligamentoplastie are drept obiective:

• Reducerea edemului,
• Reducerea inflamației,
• Reducerea durerii,
• Tonifierea musculară,
• Stimularea vindecării țesutului.

Tot în cadrul perioadei de recuperare medicală prin Fizioterapie se poate recomanda de către specialist și: terapia Deep Oscilation, ultrasonoterapia, laser terapia, electroterapia. Astfel de proceduri se pot aplica personalizat, în funcție de nevoile fiecărui pacient în parte, la 2 săptămâni postoperator.

„Recuperarea medicală însemnă posibilitatea transformării viselor în realitate. Este puntea dintre suferintâță și revenire, redescoperirea forței interioare și a capacității de a merge mai departe. Este redobândirea independenței și a calității vieții!”- Dr. Oana Beșliu, Medic Primar & Specialist Recuperare Medicină Fizică și Balneologie

Nu uitați: Reîntoarcerea la sporturile de contact sau pe partia de ski se va face abia după 9-12 luni post operator, în funcție de fiecare caz în parte și de modul în care s-a desfășurat recuperarea.

Programările pentru recuperare medicală se fac la numărul 0775 307 307. Vă așteptăm la Orthocare Clinic, Șoseaua Nicolae Titulescu nr.64, sector 1!

Citește și:

• Tratamentul leziunilor de menisc de grad 3
• Grefele utilizate în reconstrucția ligamentului încrucișat anterior
• Cum te pregătești pentru o artroscopie: ghid rapid pentru pacienți
• Cazul zilei: Leziune de cartilaj la o pacientă tânără
• Când se recomandă Ligamentoplastia LIA?

The post Recuperarea medicală după Ligamentoplastia LIA appeared first on Alqadi Ahmad.

Ce este recuperarea medicală?

Recuperarea medicală reprezintă un proces foarte complex, care are ca scop redobândirea capacității funcționale reduse (parțial sau total) în urma unor afecțiuni sau traumatisme suferite de către pacient. Perioada de recuperare medicală este de asemenea factorul esențial ce poate influența starea de sănătate a pacientului pe termen lung. Așadar, în funcție de recomandările specialistului, pacientul va parcurge pas cu pas întreg procesul de recuperare prin care își va putea restabili funcțiile afectate.

Când este recomandată recuperarea medicală?

Perioada în care se recomandă efectuarea unui program de recuperare medicală depinde foarte mult de sfatul specialistului. În cazul meu, în funcție de particularitățile fiecărui caz și nevoile fiecărui pacient, recuperarea poate dura de la câteva săptămâni, la câteva luni sau poate chiar se va întinde pe perioade și mai lungi de timp la cazurile complexe. Dacă ai trecut printr-o intervenție chirurgicală trebuie să te aștepți ca medicul care te-a tratat să îți recomande de asemenea și un program de recuperare personalizat.

Deși programul de recuperare în sine diferă de la o persoană la alta, scopul este în final același. Procedura urmărește ca pacientul să își redobândească mobilitatea, să capete o rezistență mai mare, să scape într-o mare măsură de simptomele resimțite până în acel moment și să revină la stilul său de viață la capacitate maximă.

Importanța recuperării medicale

Recuperarea medicală este importantă din numeroase considerente, de aceea insist asupra respectării ei. Succesul unei intervenții chirurgicale devine egal cu 0 în momentul în care pacientul nu respectă nici o recomandare făcută post operator. Pentru ca organismul să se refacă corect și să își poată recăpăta funcțiile pierdute este necesar ca sfaturile medicului să fie respectate în totalitate. Orice zi pe care o amânați din programul de recuperare poate avea la un moment dat un efect asupra voastră. De regulă, pacienții care nu parcurg programul de recuperare corespunzător riscă să resimtă aceleași simptome precum cele prezente înaintea intervenției chirurgicale.

Așadar, recuperarea medicală post operatorie este recomandată din următoarele considerente:

• Te ajută să îți redobândești mobilitatea. Programele de recuperare sunt personalizate în funcție de nevoile fiecărui pacient în parte, iar perioada în care vor fi parcurse ședințele diferă de asemenea în funcție de numeroși factori: vârsta pacientului, istoricul medical, afecțiunea de care suferă. Cu toate acestea, recuperarea are rolul de a te ajută să îți recapeți forța, flexibilitatea și rezistența pentru a te putea reîntoarce la activitățile de zi cu zi, dar și la cele fizice/sportive.
• Ameliorează semnificativ simptomele de durere. Ședințele de fizio-kinetoterapie sunt esențiale în procesul de recuperare pentru a reduce intensitatea simptomelor și pentru a permite pacientului reluarea unui stil de viață activ la capacitate maximă.
• Previne complicațiile. Cu toate acestea, fiți atenți inclusiv după finalizarea programului de recuperare și evitați pe cât de mult posibil activitățile fizice care suprasolicită partea corpului afectată, nu uitați să vă încălziți bine înainte de activitățile sportive și faceți totul cu măsură.
• Îmbunătățește vizibil calitatea vieții pacienților și implicit, starea de bine. Un corp sănătos și antrenat poate aduce schimbări semnificative în viața unui pacient.

Ce poate include un program de recuperare medicală?

Un program de recuperare medicală poate include o serie de tratamente, în funcție de particularitățile fiecărui caz. Astfel, vi s-ar putea recomanda proceduri precum:

• Kinetoterapia (kinetoterapia este o terapie prin mișcare ce presupune efectuarea unor serii de exerciții diverse axate pe întărirea mușchilor și articulațiilor, îmbunătățirea funcțiilor motorii și ameliorarea simptomelor),
• Fizioterapia (acest tip de tratament utilizează impulsuri electrice de mici intensități cu scopul de a repara țesutul și de a stimula întărirea musculaturii),
• Masajul (terapia prin masaj este indicată pacienților din orice categorie de vârstă și are ca scop principal relaxarea musculaturii și ameliorarea simptomelor de durere și/sau inflamație de la nivelul zonelor afectate),
• Electroterapia (electroterapia nu este o procedură ce provoacă durere sau disconfort deși sunt utilizați curenți și impulsuri electrice cu scopul de a stimula nervii și de a grăbi procesul de vindecare),
• Terapia cu laser (utilizează fascicule intense de lumină ce contribuie la reducerea simptomelor de durere și ameliorarea spasmelor musculare),
• Ultrasunetele (această procedură folosește unde sonore de înaltă frecvență prin care este stimulată circulația sangvină și activitatea celulară),
• Hidroterapia (acest tip de terapie este utilizat pentru afecțiuni precum artrita întrucât utilizează apă la temperaturi între 30 și 32ºC pentru relaxarea musculaturii și ameliorarea simptomelor de durere).

Oricine poate face recuperare medicală?

Recuperarea medicală poate fi efectuată de către orice pacient atâta timp cât medicul a recomandat-o. Fiecare program de recuperare este personalizat pentru a îndeplini nevoile fiecărui pacient și a contribui în mod diferit la îmbunătățirea calității vieții acestuia.

„Fiți responsabili și nu vă mulțumiți doar cu succesul intervenției chirurgicale. Parcurgeți sfaturile medicului pas cu pas și nu considerați recuperarea medicală ca fiind ceva opțional. Orice ședință amânată vă poate prelungi procesul de vindecare și poate favoriza apariția simptomelor de durere.” – Dr. Ahmad Alqadi

Mă puteți urmări și pe paginile de social media pentru mai multe detalii despre activitatea mea, dar și despre afecțiunile sistemului locomotor:

• Facebook
• Instagram
• TikTok
• YouTube

Citește și:

• Tratamentul leziunilor de menisc de grad 3
• Grefele utilizate în reconstrucția ligamentului încrucișat anterior
• Cum te pregătești pentru o artroscopie: ghid rapid pentru pacienți
• Cazul zilei: Leziune de cartilaj la o pacientă tânără
• Când se recomandă Ligamentoplastia LIA?

The post Importanța recuperării medicale appeared first on Alqadi Ahmad.

Clavicula – ce este și unde o regăsim la nivelul corpului uman?

Clavicula reprezintă unul dintre oasele principale pe care le regăsim la nivelul articulației umărului, care conectează centura scapulară de scheletul axial. Cu alte cuvinte, clavicula are rolul de a susține articulația umărului, de a-i oferi stabilitate, dar și putere pentru executarea diferitelor mișcări sau activități ce implică umărul.

Cum se produce fractura de claviculă?

Important de reținut este faptul că fractura de claviculă poate afecta persoane din orice categorie de vârstă sau sex, iar mecanismul cel mai frecvent de producere este cel traumatic indirect, prin cădere pe umăr sau mână deoarece tendința celor care se accidentează este ca înainte de momentul impactului cu solul, să pună umărul ca suport pentru căzătură. O  altă categorie este reprezentată și de pacienții, care au suferit accidente rutiere în urma cărora impactul puternic a dus la fracturarea claviculei.

Fiind în majoritatea cazurilor de natură traumatică, fractura de claviculă apare cel mai des la pacienții tineri cu un stil de viață activ și implicit, la cei ce practică diverite sporturi. Fotbaliștii și tenismenii sunt de regulă mai des diagnosticați cu această afecțiune.

În cazuri foarte rare, fracturile de claiculă pot apărea la nou născuți, în momentul travaliului.

Câte tipuri de fracturi de claviculă există?

Majoritatea fracturilor de clavicula se produc la mijlocul osului lung, iar în anumite cazuri, fractura se produce la nivelul joncțiunii cu omoplatul sau sternul. Totuși, iată care sunt cele trei tipuri de fracturi de claviculă, în funcție de localizarea și frecvența de apariție a acestora:

1) Lângă stern (aceste tipuri de fracturi de claviculă sunt destul de rar întâlnite),

 2) Lângă articulația acromio claviculă (AC): Aceasta este destul de des întâlnită,

 3) În mijlocul osului, între stern și îmbinarea AC: Aceasta este cea mai frecvent întâlnită fractură.

Simptome comune în cazul fracturii de claviculă

Fiind în cele mai multe dintre situații de natură traumatică, simptomele apar fie la producerea impactului, fie imediat după accidentare. Durerea este în general prima care apare și care poate crește în intensitate în funcție de tipul fracturii. De multe ori, durerea este însoțită și de inflamație localizată la nivelul claviculei, deformarea umărului și ulterior imposibilitatea folosirii brațului chiar și în sau pentru mișcări foarte simple.

Dacă forțați brațul după accidentare este foarte posibil ca la fiecare mișcare executată să auziți un zgomot asemănător unei pocnituri sau unui click. Nu amânați vizita la medicul ortoped deoarece o fractură de claviculă netratată la timp poate agrava diagnosticul, ducând la impotența funcțională a zonei și la durere acută.

Cum este diagnosticată fractura de claviculă?

În primă fază este necesar să vă programați la un consult de specialitate. Ulterior, după examinarea fizică, medicul ortoped vă poate recomanda efectuarea unor investigații suplimentare precum: radiografia și/sau CT  (tomografia computerizată).

Când este recomandat tratamentul conservator în cazul fracturii de claviculă?

Dacă nu ați fost diagnosticat cu fractură deschisă și mai mult, fractura este stabilă și/sau fără deplasare, atunci sunteți în categoria pacienților norocoși. Tratamentul conservator este soluția pe care medicul ortoped o va recomanda, iar acesta constă în:

• Imobilizarea în bandaje Dessault sau Watson Jones,
• Administrarea unor medicamente ce au ca scop reducerea durerii și a inflamației,
• Aplicarea unor comprese cu gheața pe zona afectată pentru aproximativ 15-20 de minute,
• Efectuarea unui program de recupera medicală (pacientul va merge la ședințele de fizio-kinetoterapie recomandate de către medicul ortoped).

Fractura de claviculă și tratamentul chirurgical

În cazul pacienților diagnosticați cu fracturi deschise, instabile și/sau cu deplasare, tratamentul conservator nu poate fi luat în calcul, intervenția chirurgicală reprezentând singura soluție eficientă.

Tratamentul chirurgical constă în reducerea fracturii deschise (fragmentele osoase sunt repoziționate într-o poziție corectă din punct de vedere anatomic) și fixarea acestora (fragmentelor osoase) cu ajutorul unei placi și a unor șuruburi speciale.

Pentru a vă face o programare puteți suna la numărul 0727366950.

PE SCURT:

Dacă nu ai timp să citești materialul integral, iată câteva idei esențiale pe care le poți reține despre fractura de claviculă:

1. Fractura de claviculă reprezintă o patologie de natură ortopedică, cauzată în cele mai multe dintre cazuri de diferite traumatisme produse în mod direct sau indirect.
2. Mecanismul cel mai frecvent de producere este cel traumatic indirect, prin cădere pe umăr sau mână.
3. Majoritatea fracturilor de clavicula se produc la mijlocul osului lung, iar în anumite cazuri, fractura se produce la nivelul joncțiunii cu omoplatul sau sternul.
4. Durerea este primul simptom care apare în cazul fracturii de claviculă și este de regulă de intensitate mare.
5. În cazul pacienților diagnosticați cu fracturi deschise, instabile și/sau cu deplasare, tratamentul chirurgical este singura soluție eficientă.
6. Fractura de claviculă reprezintă aproximativ 40%-50% din totalitatea fracturilor produse la nivelul umărului.

Mă puteți urmări și pe paginile de social media pentru mai multe detalii despre activitatea mea, dar și despre afecțiunile sistemului locomotor:

• Facebook
• Instagram
• TikTok
• YouTube

Citește și:

• Tratamentul leziunilor de menisc de grad 3
• Grefele utilizate în reconstrucția ligamentului încrucișat anterior
• Cum te pregătești pentru o artroscopie: ghid rapid pentru pacienți
• Cazul zilei: Leziune de cartilaj la o pacientă tânără
• Când se recomandă Ligamentoplastia LIA?

The post Tot ce trebuie să știi despre fractura de claviculă appeared first on Alqadi Ahmad.

Ce sunt fracturile la nivel general?

Pe scurt și pe înțelesul tuturor, fractura reprezintă o întrerupere sau o discontinuitate la nivelul unui os, ca urmare a unui traumatism suferit de pacient sau a unor suprasolicitări efectuate în timp. În momentul în care este produsă o fractură există câteva elemente esențiale, care pot influența gravitatea diagnosticului. În funcție de mărimea, durata, direcţia forțelor ce acţionează asupra osului, dar și intensitatea cu care acesta (osul) a fost solicitat, fractura poate fi de mai multe tipuri.

Fracturile de Talus – Ce sunt?

În primul rând, trebuie să știți că glezna reprezintă una dintre articulațiile complexe ale corpului uman, alcătuită din trei oase: tibia, peroneul și nu în ultimul rând, talusul (sau astragalul).

Talusul are o formă ușor turtită dorso-plantar și alungită anteroposterior, iar mai mult de jumătate din suprafețele sale sunt acoperite de cartilaj articular. De asemenea, este singurul os ce permite ca întreaga greutate a corpului nostru să fie transmisă către arcul plantar. De aceea, în momentul în care talusul este fracturat, vizita la medicul ortoped este esențială într-un timp cât mai scurt.

Astfel, fractura de Talus reprezintă o afecțiune ortopedică localizată la nivelul gleznei, cu un mecanism de producere ce implică în mare parte traumatismele puternice.

Cauze comune ale fracturii de Talus

Fracturile de Talus sunt în cele mai multe dintre cazuri de natură traumatică, ceea ce înseamnă că accidentările produse la nivelul gleznei sau mișcările repetitivă ce o suprasolicită pot agrava diagnosticul în lipsa unui tratament corespunzător.

Mulți dintre pacienții pe care i-am tratat de această afecțiune nu sunt sportivi de performanță, ci pur și simplu persoane cu un stil de viață activ, care au suferit o accidentare la nivelul gleznei. Tot într-o categorie comună se află și cei care au suferit un accident rutier în timpul căruia talpa acestora se afla pe una dintre pedale, exercitând astfel o presiune mare asupra gleznei în momentul impactului.

Simptome des întâlnite la pacienții cu fractură de Talus

Fiecare organism funcționează diferit, ceea ce înseamnă că atât simptomele, cât și intensitatea lor vor fi diferite de la un caz la altul. Cu toate acestea, există câteva pe care le putem întâlni la mulți dintre pacienții diagnosticați cu fractură de talus:

• Durere de diferite intensități,
• Tumefacție la nivelul zonei afectate,
• Deformarea regiunii accidentate,
• Impotența funcțională la nivelul gleznei.

Dacă ați resimțit unul sau mai multe dintre simptomele enunțate mai sus vă puteți face o programare la numărul 0727366950 pentru a afla diagnosticul corect.

Diagnosticarea fracturilor de Talus

În primă fază, este recomandat să vă faceți o programare pentru o consultație la medicul ortoped, mai exact pentru examinarea fizică. Pe lângă testarea gleznei, medicul ortoped va afla istoricul producerii fracturii, detalii despre simptomele resimțite de către pacient, dar și informații despre un istoric medical al pacientului. Ulterior, ortopedul vă poate recomanda următoarele investigații: Radiografia și/sau Computerul Tomograf (CT).

De câte tipuri poate fi fractura de Talus?

Din punct de vedere medical, iată care sunt tipurile de fracturi de talus:

• Fractura de Talus (tip I): Acestea reprezintă fracturi de col al talusului fără deplasare, ceea ce înseamnă că intervenția chirurgicală se poate evita,
• Fractura de Talus (tip II): Acestea însă reprezintă fracturi cu deplasare și subluxație a articulației subtalare,
• Fractura de Talus (tip III): Și acestea suntfracturi cu deplasare și subluxație însă de data aceasta, subluxația este atât subtalară, cât și tibiotalară.
• Fractura de Talus (tip IV): Acestea sunt cele mai complexe și determină luxația articulației talonaviculare, asociată cu alte subluxații.

Fracturile de Talus – Cum se pot trata?

Pentru pacienții mai norocoși care au fost diagnosticați cu fractura de talus fără deplasare, tratamentul conservator poate fi suficient pentru reducerea simptomelor și reluarea stilului de viață activ. Acesta implică imobilizarea piciorului într-un aparat  gipsat pentru o anumită perioadă de timp recomandată de medicul ortoped. De regulă aceasta poate fi între 8 și 12 săptămâni. Țineți cont cu exactitate de sfatul ortopedului și nu încercați să reduceți numărul de zile recomandate pentru imobilizare pe cont propriu și fără aprobarea medicului. 

Când se recomandă intervenția chirurgicală în cazul fracturilor de Talus?

În cazul fracturilor de talus cu deplasare, intervenția chirurgicală reprezintă cea mai eficientă soluție prin care pacientul poate scăpa de simptome și se poate reîntoarce la activitatea de zi cu zi la capacitate maximă și implicit, la activitățile sportive. Așadar, dacă obișnuiți să faceți sport și vă doriți un stil de viață care să vă mențină în formă, nu vă temeți de tratamentul chirurgical. Este singurul care vă poate promite redobândirea mobilității gleznei.

În cazul pacienților în vârstă sau a celor ce au anumite afecțiuni, lucrurile sunt mai diferite. Dacă intervenția chirurgicală le-ar pune în pericol sănătatea sau i-ar expune unor prea mari riscuri, aceasta nu se va efectua.

Ce implică tratamentul chirurgical? Pe scurt, acesta presupune reducerea deschisă a focarului de fractură și ulterior fixarea internă prin intermediul șuruburilor. Dacă ne confruntăm cu o fractură de talus cominutivă cu deplasare, atunci fixarea se va face cu ajutorul unor plăcuțe.

• Tratamentul leziunilor de menisc de grad 3
• Grefele utilizate în reconstrucția ligamentului încrucișat anterior
• Cum te pregătești pentru o artroscopie: ghid rapid pentru pacienți
• Cazul zilei: Leziune de cartilaj la o pacientă tânără
• Când se recomandă Ligamentoplastia LIA?

Pentru mai multe informații despre afecțiunile sistemului locomotor mă puteți urmări și pe rețelele sociale:

• Facebook
• Instagram
• TikTok
• YouTube

Sursă imagine reprezentativă AICI

The post Fracturile de Talus – Cum apar și cum le putem trata? appeared first on Alqadi Ahmad.

Leziunile Lisfranc – Scurtă lecție de anatomie

Articulația Lisfranc reprezintă cheia de legătură dintre oasele metatarsiene și cele tarsale. Mai exact, aceste două tipuri de oase se conectează prin articulația Lisfranc. Mai mult, ligamentul Lisfranc se regăsește la nivelul corpului nostru sub forma unei benzi dure de țesut care conectează cele două oase anterior menționate (metatarsienele și tarsalele). Fiind o bandă de țesut puternică este mai dificil de lezat însă, atunci când se produce întinderea sau ruptura ligamentului, vizita la medicul ortoped este necesară cât mai repede de la producerea leziunii. Și asta pentru că, articulația Lisfranc joacă roluri foarte importante în activitățile noastre de zi cu zi. Aceasta ne permite efectuarea unor mișcări/activități esențiale nouă precum mersul sau alergatul.

Factori de risc pentru leziunile Lisfranc

Ca în cazul oricărei alte afecțiuni există anumiți factori de risc care pot plasa anumiți pacienți într-o categorie de risc pentru a dezvolta leziuni la nivelul acestei zone:

1. Activități fizice/sportive ce suprasolicită piciorul sau implică mișcări bruște. Așadar, persoanele care practică fotbalul, alpinismul, ciclismul, echitația sau alergarea trebuie să fie foarte atenți la mișcările pe care le execută,
2. Traumatismele sau accidentele auto,
3. Aliniament necorespunzător: Anumite aliniamente incorecte/inadecvate ale oaselor piciorului pot mări șansele dezvoltării leziunilor Lisfranc,
4. Sexul masculin,
5. Vârsta înaintată poate fi un factor de risc deoarece oasele și articulațiile îmbătrânesc odată cu noi, devenind astfel mai fragile,
6. Mișcări repetitive suprasolicitante pentru picior,
7. Genetica: Anumite anomalii genetice pot afecta structura oaselor și cea a articulațiilor, crescând implicit și riscul dezvoltării leziunilor Lisfranc.

Cum apar leziunile Lisfranc? Mecanism de producere

Leziunile Lisfranc sunt de cele mai multe ori cauzate în urma unor traumatisme sau forțe care suprasolicită articulația metatarso-tarsiană intermediară pe care o regăsim între oasele metatarsiene (aflate în partea anterioară a piciorului) și oasele tarsiene (aflate în partea mijlocie a piciorului). Astfel, leziunile Lisfranc apar atât prin mecanisme directe, cât și indirecte.

Deseori, leziunile Lisfranc apar ca urmare a producerii accidentelor rutiere sau așa cum am menționat mai sus, în urma unor traumatisme suferite de pacient. Leziunile Lisfranc pot fi cauzate fie de anumite forțe directe (de exemplu atunci când piciorul este strivit de către un obiect contondent), fie indirect în urma anumitor mișcări/activități:

• Atunci când piciorul este îndoit în jos (se află în flexie plantară) și rotit în interior (supinație). Această mișcare poate suprasolicita piciorul, afectând astfel articulația Lisfranc,
• Când are loc hiperextensia (îndoire excesivă în sus) articulației Lisfranc.

Tipuri de leziuni Lisfranc

Atunci când vine vorba de tipurile de leziuni Lisfranc, există o listă întreagă, iar singurul specialist care vă poate spune cu exactitate cu ce tip de leziune vă confruntați este medicul ortoped. Așadar, la nivel general întâlnim: entorse, fracturi ale oaselor metatarsiene sau dislocări ale articulației Lisfranc:

Entorse: Întrucât ligamentul Lisfranc alături de celelalte ligamente situate la nivelul părții inferioare a mediopiciorului au o rezistență mai mare comparativ cu cele din partea superioară, orice mișcare greșită poate determina apariția unei instabilități dorsale mediotarsiene.

Fracturi: Apar atât la nivelul razei I, cât și la nivelul celorlalte raze ale mediopiciorului..

Luxatii: Atunci când oasele de la nivelul articulației Lisfranc sunt forțate și mutate din poziția anatomică, ligamentul poate ceda complet, fapt ce determină apariția luxației Lisfranc.

Indiferent de diagnostic, tratamentul recomandat de către medicul ortoped trebuie pus în aplicare cât mai repede pentru a evita agravarea acestuia (diagnosticului) sau prelungirea perioadei de recuperare.

Simptome des întâlnite în cazul leziunilor Lisfranc

Chiar dacă simptomele diferă în funcție de particularitățile fiecărui caz, există câteva frecvent întâlnite la o categorie destul de mare de pacienți:

• Prima care apare este durere localizată în mijlocul piciorului, care poate să difere în intensitate, fiind resimțită într-o mai mare măsură în timpul activităților fizice, și mai puțin în repaus,
• Umflături și inflamație localizată,  
• Instabilitate articulară,
• Dificultate în timpul activităților uzuale zilnice precum mersul,
• Vânătăi la nivelul zonei afectate și disconfort la atingere,
• Deformarea zonei afectate: Deși nu se întâmplă în cazul oricărui pacient, articulația poate suferi modificări în situații mai grave.

Cât de comune sau rare sunt leziunile Lisfranc?

Leziunile Lisfranc nu sunt comune. Apar destul de rar însă, atunci când o fac, tratamentul este esențial într-un timp cât mai scurt de la confirmarea diagnosticului. Și asta pentru că, amânarea acestuia poate avea consecințe neplăcute asupra sănătății mobilității pacientului.

Diagnosticarea leziunilor Lisfranc

Diagnosticarea unei leziuni Lisfranc este un proces puțin mai complex, care necesită efectuarea mai multor investigații în vederea confirmării diagnosticului și stabilirii tipului de leziune cu care vă confruntați. Primul pas este, ca în cazul oricărei alte afecțiuni pe care o suspectați să veniți la un consult de specialitate ce constă într-o examinare fizică amănunțită. Cu ajutorul acesteia, medicul ortoped poate afla cauzele apariției leziunii și în același timp poate evalua și intensitatea durerii sau capacitatea mobilității articulației.

Ulterior, medicul ortoped poate recomanda efectuarea unor investigații suplimentare precum: Radiografiile, Tomografia computerizată (CT) sau rezonanța magnetică (RMN).

Tratament în cazul leziunilor Lisfranc

În anumite situații, tratamentul conservator reprezintă prima soluție recomandată de către medicul ortoped,în cazul unei leziuni minore sau entorse uşoare. Dacă ați fost diagnosticat cu o leziune Lisfranc, iar tratamentul non-chirurgical a fost recomandarea primită, iată la ce vă puteți aștepta:

Imobilizare: Dacă pacientul nu se confruntă cu fracturi sau deplasări semnificative, imobilizarea piciorului poate fi o primă soluție. Aceasta se va face cu ajutorul unui gips sau a unei orteze  pentru o anumită perioadă de timp stabilită de către specialist.

Fizio-kinetoterapia: Cu ajutorul acesteia, pacientul poate îmbunătăți vizibil mobilitatea articulației, forța musculară și funcționalitatea piciorului. Programul de fizio-kinetoterapie are loc în urma recomandării medicului ortoped și doar sub supravegherea unui specialist.

Când este recomandată intervenția chirurgicală în cazul leziunilor Lisfranc?

Tratamentul chirurgical pentru leziunile Lisfranc este efectuat în cazurile mai grave, care implică fracturi osoase, deplasările articulației sau leziunile complexe ale ligamentelor. În funcție de particularitățile fiecărui caz, ortopedul poate utiliza șuruburi, plăci sau alte dispozitive pentru a repara atât ligamentele afectate, cât și oasele. În cazurile în care cel de-al patrulea și al cincilea metatarsian au suferit modificări, stabilizarea lor se va realiza cu broșe K, care vor fi îndepărtate la 6-8 săptămâni de la intervenția chirurgicală.

Deși sunt rare, există situații în care In situatia în care leziunile inițiale au fost neglijate și reprezintă de asemenea leziuni cronice. Atunci, chirurgul ortoped va apela la artrodeza cuneiformo-metarsiană sau cuboido-metatarsiană prin care sunt înlăturate articulațiile instabile și ulterior fixate cu plăci dorsale de titan, alături de șuruburi.

Ce se întâmplă imediat după intervenția chirurgicală?

Imediat după intervenția chirurgicală, pacientul va rămâne internat în spital pentru cateva zile pentru a putea fi monitorizat. După externare, pacienții vor purta un bandaj compresiv la nivelul piciorului timp de 5-7 zile şi piciorul va fi imobilizat in gips sau orteza, iar revenirea la activitățile uzuale zilnice se face  la aproximativ 6-8 săptămâni post operator,în funcție de caz.

Ulterior, medicul va urmări de asemenea evoluția și va păstra legătura cu pacientul pe întreaga perioadă a recuperării pentru a se asigura că totul decurge conform planului stabilit alături de pacient.

Citește și:

• Tratamentul leziunilor de menisc de grad 3
• Grefele utilizate în reconstrucția ligamentului încrucișat anterior
• Cum te pregătești pentru o artroscopie: ghid rapid pentru pacienți
• Cazul zilei: Leziune de cartilaj la o pacientă tânără
• Când se recomandă Ligamentoplastia LIA?

Mă puteți urmări și pe paginile de social media pentru mai multe detalii despre activitatea mea, dar și despre afecțiunile sistemului locomotor:

• Facebook
• Instagram
• TikTok
• YouTube

Sursă foto reprezentativă AICI

The post Leziunile Lisfranc – Ce sunt și cum pot fi tratate? appeared first on Alqadi Ahmad.

Ce este cartilajul articular și care este rolul său?

Cartilajul articular reprezintă un țesut viu cu roluri esențiale în buna funcționare a articulațiilor: permite mișcarea lină a acestora (articulațiilor) și asigură amortizarea șocurilor. Atunci când cartilajul se degradează osul se va freca direct pe os, iar pacientul va resimți diverse simptome precum: durere de diferite intensități, rigiditate articulară, inflamarea zonei afectate sau cracmente (la nivelul articulației se aud diverse sunete asemănătoare unei pocnituri sau trosnituri în timpul diferitelor activități fizice, inclusiv în mers).

Cauze frecvente – De ce apare artroza?

Chiar dacă mecanismul ce conduce către apariția acestei afecțiuni nu este cunoscut în totalitate de către specialiști, deteriorarea cartilajului este considerată ca fiind o cauză principală. Această uzură a cartilajului poate să apară fie odată cu trecerea timpului, ceea ce înseamnă că pacienții dintr-o categorie de vârstă mai întaintată sunt cei mai afectați, fie ca urmare a unor activități sau mișcări repetitive ce suprasolicită articulațiile, și implicit deteriorează cartilajul. În cazul din urmă, pacienții dintr-o categorie de vârstă mai tânără și cu un stil de viață activ pot fi predispuși la a dezvolta artroza, care poate fi astfel și de natură traumatică.

În cazuri mai rare, artroza poate să apară și ca urmare a unui defect al metabolismului cartilajului. În acest caz, pacienții din orice categorie de vârstă pot fi afectați.

Factori de risc pentru artroză

Chiar dacă se cunoaște faptul că vârsta înaintată se numără printre factorii de risc principali pentru artroză, există și pacienți din categoria tânără care pot dezvolta artroza din numeroase motive precum:

• Obezitatea – O greutate peste limitele normale reprezintă un stres pentru articulații, în special pentru cea a șoldului și a genunchilor.
• Traumatismele articulare – Diferite accidentări precum cele produse în timpul activităților sportive pot crește riscul de osteoartrită. Inclusiv traumatisme articulare netratate la vremea potrivită pot reprezenta un factor de risc pentru artroză.
• Mișcările repetate care suprasolicită articulațiile – Orice activitate repetată care suprasolicită articulațiile poate produce diferite modificări la nivelul cartilajului.
• Anumite maltformații osoase – Apar de regulă la naștere.
• Sexul feminin – Femeile sunt în general mai predispuse să dezvolte artroză însă nu se cunosc cu exactitate cauzele ce stau la baza acestor afirmații ci pur și simplu numărul mai mare de pacienți de sex feminin comparative cu cei de sex masculin.
• Anumite boli autoimune/metabolice – În această categorie intră de exemplu anumiți pacienți diagnosticați cu Diabet, Poliartrita Reumatoida, Spongilita Anchilozanta şi alte boli

Ce articulații afectează cel mai des?

Deși artroza poate afecta diverse articulații de la nivelul corpului, cele de mai mari dimensiuni precum cea a șoldului sau a genunchiului sunt mai predispuse la a dezvolta această afecțiune fiind mai des solicitate. Artroza șoldului este cunoscută sub denumirea de „Coxartroză”, iar cea a genunchiului poartă numele de „Gonartroză”. Pe lângă cele menționate, spondilartroza reprezintă tipul de artroză ce afectează coloana vertebrală, urmată de artroza umărului și cea localizată la nivelul articulațiilor interfalangiene proximale și/sau a celor distale ale degetelor, toate fiind de asemenea frecvent întâlnite în rândul pacienților.

Simptome comune în cazul Artrozei

Fiind o patologie cauzată de uzura/deteriorarea cartilajelor articulare, durerea și impotența funcțională articulară se numără printre cele mai frecvente simptome resimțite de către pacienții diagnosticați cu artroză. Durerea poate să apară atât la effort fizic, cât și ulterior sau în repaus. Pe lângă aceasta, cei mai mulți dintre pacienți se confruntă și cu:

• O lipsă a flexibilității,
• Cracmente resimțite în timpul efortului fizic (articulația “pocnește” și/sau “trosnește” atunci când faceți diverse mișcări ce solicită articulația afectată),
• Inflamarea localizată (apare la nivelul articulației afectate),
• Rigiditatea articulară.

Indiferent de tipul de simptom, intensitatea sau frecvența sa nu amânați vizita la medicul ortoped. Artroza netratată la timp poate agrava simptomele deja existente sau poate conduce către apariția unor noi afecțiuni/leziuni asociate. Mai mult, dacă artroza este diagnosticată din timp și nu se află în stadiu avansat puteți beneficia de tratamentul conservator (non-chirurgical) pentru ameliorarea simptomatologiei și poate încetini evolutia bolii , dar nu o opreşte.

Cum diagnosticăm Artroza?

Pentru a confirma diagnosticul, medicul ortoped va efectua în primă fază consultul fizic. Ulterior, acesta poate recomanda un set de investigații ce ajută la confirmarea diagnosticului și/sau excluderea prezenței altor afecțiuni/leziuni asociate:

• Radiografia,
• Ecografia articulară și ecografia musculoscheletală periarticulară,
• RMN-ul,
• Investigații paraclinice, dar și analiza citologică și bacteriologică a lichidului sinovial extras prin puncție articulară.

Tratamentul conservator, eficient în multe dintre cazuri

Dacă artroza nu se află în stadiu avansat, medicul ortoped vă poate recomanda:

• Un program de fizio-kinetoterapie la îndrumarea unui specialist cu ajutorul căruia să realizați un set de exerciții pentru tonifierea musculaturii periarticulare,  
• Administrarea antiinflamatoarelor nesteroidiene (AINS),
• Administrarea unor infiltrații intraarticulare de plasmă îmbogățită cu trombocite (PRP) în unele cazuri cu de artroză incipientă la pacientți tineri  sau infiltrații cu Acid Hialuronic, în funcție de caz. Mai multe despre ce sunt infiltrațiile și avantajele acestora puteți afla dintr-un alt material: link articol infiltrații

Intervenția chirurgicală în cazul Artrozei avansate

În cazul în care Artroza se află în stadiu avansat, iar pacientul acuză dureri de mari intensități și o limitare severă a mobilității articulației, protezarea reprezintă metoda de tratament chirurgicală cea mai eficientă în vederea reducerii sau chiar eliminării simptomelor. Intervenția de protezare presupune înlocuirea structurilor articulare cu dispozitive artificiale ce ajută pacientul să redobândească funcția motorie la nivelul membrului afectat.

Ce articulații pot fi protezate?

Genunchiul, șoldul, umărul sau glezna reprezintă articulațiile pe care chirurgul ortoped le poate proteza în cazul Artrozei aflate în stadiu avansat. Iată câteva detalii despre acest tip de intervenție în funcție de articulația afectată:

Proteza de genunchi➡ Protezarea genunchiului reprezintă o intervenție chirurgicală ce are ca scop înlocuirea articulației afectate a genunchiului cu o proteză artificială. Este recomandată și efectuată în cazul pacienților diagnosticați cu afecțiuni precum: Gonartroza avansată (Artroza genunchiului) sau în cazul leziunilor articulare severe. Tipul de proteză se va alege de către medicul ortoped în funcție de particularitățile fiecărui caz însă, la nivel general există: Proteza totală de genunchi (în acest caz, atât femurul (osul coapsei), cât și tibia (osul gambei) vor fi înlocuite cu componente protetice); Proteza parțială de genunchi (doar unul din trei compartimente ale genunchiului va fi înlocuit); Proteza de revizie (această intervenție se va efectua când o proteză anterioară de genunchi trebuie înlocuită); Proteza unicompartimentală și Proteza Personalizată.

Proteza de șold➡ Proteza de șold este cunoscută și sub denumirea de „Artroplastia de șold” și este o intervenție chirurgicală ce presupune înlocuirea articulației coxo-femurale cu un implant artificial (proteză de șold). Este recomandată și efectuată pentru pacienții a căror articulație coxo-femurală a avut de suferit, determinând degradarea cartilajului articular și apariția durerii de mari intensități sau a limitării mobilității pacientului. Pacienții diagnosticați cu Coxartroză în stadiu avansat sunt cei pentru care tratamentul conservator nu este suficient, iar protezarea șoldului reprezintă metoda de tratament ideală.

Proteza de umăr➡ Și în cazul acestei intervenții, articulația deteriorată/uzată este înlocuită de proteza artificială ce are ca scop ameliorarea simptomelor și redobândirea mobilității și funcționalității umărului. Pacienților diagnosticați cu afecțiuni precum artroza, artrita reumatoidă, fracturi severe ale umărului, necroza capului humeral sau în cazul anumitor rupturi de coafă rotatorie li se recomandă efectuarea acestei intervenții (Protezarea Umărului sau Artroplastia de Umăr) întrucât tratamentul conservator nu este suficient.

Proteza de gleznă➡ Artroplastia gleznei reprezintă o altă procedură de înlocuire a unei articulații ce a suferit o deteriorare cu un implant artificial, care ajută la restabilirea anatomiei normale a gleznei în peste 90% dintre cazuri. Mai mult, sunt rezistente, având o durată de folosire de peste un deceniu și permit pacientului recăpătarea mobilității. Proteza de gleznă este recomandată pentru pacienții cu Artroză avansată care acuză dureri severe, inflamație la nivelul zonei afectate, rigiditate și o limitare severă a mobilității.

Mă puteți urmări și pe paginile de social media pentru mai multe detalii despre activitatea mea, dar și despre afecțiunile sistemului locomotor:

• Facebook
• Instagram
• TikTok
• YouTube

Citește și:

• Tratamentul leziunilor de menisc de grad 3
• Grefele utilizate în reconstrucția ligamentului încrucișat anterior
• Cum te pregătești pentru o artroscopie: ghid rapid pentru pacienți
• Cazul zilei: Leziune de cartilaj la o pacientă tânără
• Când se recomandă Ligamentoplastia LIA?

The post Poate artroza să apară la pacienții de orice vârstă? appeared first on Alqadi Ahmad.

Osul accesoriu navicular reprezintă o anomalie congenitală, ceea ce înseamnă că apare încă de la naștere, iar în timp poate să provoace durere, iritații la nivelul zonei afectate și/sau inflamație, toate acestea ca urmare a prezenței osului navicular accesor. Există și pacienți la care prezența acestui os nu creează probleme, ceea ce face ca sindromul să fie asimptomatic în multe dintre cazuri.

Osul Accesoriu Navicular – Ce este și unde îl regăsim?

Un navicular accesoriu reprezintă un os suplimentar, care se regăsește pe arcada centrală interioară a piciorului. Studiile de specialitate arată că peste 2% dintre oameni se nasc cu navicularul accesoriu, care de cele mai multe ori nu prezintă nici un simptom pentru o anumită perioadă de timp, de regulă în perioada copilăriei. În momentul în care navicularul accesoriu începe să se calcifice, la nivelul piciorului (la nivelul feței interioare a arcadei) apare o umflătură vizibilă cu ochiul liber, care poate să provoace durere și disconfort pacientului afectat.

Ce este sindromul osului navicular accesoriu și cum poate să apară?

Sindromul osului navicular accesoriu este o afecțiune a sistemului locomotor mai rară, cauzată de prezența accesorului navicular sau a unei patologii de tendon tibial posterior. Deși este o o anomalie congenitală, sindromul osului navicular accesoriu se poate agrava cauzând simptome mai puternice ca urmare a unui traumatism sau a presiunii mari exercitate asupra acestui os cauzată de încălțămintea neadecvată pe care alegem să o purtăm. Pe lângă acești factori de risc există și:

• Persoane cu picioare plate (arcuri căzute), care sunt de regulă mai predispuse să dezvolte sindromul osului navicular accesoriu deoarece un picior plat pune mult mai multă presiune asupra tendonului tibial posterior, care poate produce ulterior inflamația sau iritația navicularului accesoriu.

Un studiu de specialitate a demonstrat că de-a lungul timpului, pacienții de sex feminin sau cei cu un unghi mai mare al primului metatarsian sunt mai predispuși să dezvolte o formă simptomatică a sindromului osului navicular accesoriu sau să necesite un tratament chirurgical. În cadrul studiului au fost evaluați 71 de pacienți cu dovezi clinice și radiografice de sindrom navicular accesoriu.

Sursă studiu: https://journals.sagepub.com/doi/epub/10.1302/1863-2548.13.180168

Cum se manifestă sindromul osului navicular accesoriu și care sunt cele mai des întâlnite simptome?

În anumite cazuri, sindromul osului navicular accesoriu este asimptomatic, iar mulți dintre pacienți nu sunt conștienți de prezența acestei afecțiuni până când aceasta nu devine vizibilă (apare o proeminență osoasă vizibilă pe mijlocul piciorului, mai exact pe partea interioară a piciorului, chiar deasupra arcului). În cazul în care sindromul osului navicular accesoriu prezintă simptome, iată care ar putea fi câteva dintre ele:

• Durere de diferite intensități sau pulsații resimțite la mijlocul piciorului și la arc, care apar de obicei în timpul sau după anumite activități fizice,
• O proeminență osoasă vizibilă pe mijlocul piciorului, însoțită de roșeață și/sau umflarea zonei afectate.

Cum este diagnosticat sindromul osului navicular accesoriu?

Primul pas care vă conduce către confirmarea diagnosticului este o examinare fizică. Piciorul va fi examinat de către medicul ortoped pentru umflare și semne de iritație. Dacă există incertitudini cu privire la confirmarea diagnosticului, ortopedul va recomanda pacientului o radiografie sau un RMN pentru o vizualizare mai clară și concretă.

Cum se poate trata sindromul osului navicular accesoriu?

În majoritatea cazurilor, tratamentul non-chirurgical reprezintă prima soluție pe care o va recomanda medicul ortoped cu scopul de a reduce simptomele pacientului diagnosticat cu sindromul osului navicular accesoriu. Ce poate include tratamentul conservator?

1. Aplicarea unor pungi cu gheață ce au ca scop reducerea inflamației;
2. Imobilizarea, care poate implica purtarea unui aparat gipsat;
3. Un program de fizio-kinetoterapie la îndrumarea unui specialist cu scopul de a întări musculatura;
4. Alegerea și purtarea unor dispozitive ortetice;
5. Administrarea unor medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) pentru a ameliora inflamația și/sau durerea.

În cazul în care simptomele se agravează sau pur și simplu nu se ameliorează, intervenția chirurgicală reprezintă soluția la care va apela medicul ortoped și pe care o va recomanda pacientului. Intervenția chirurgicală vizează îndepărtarea osului navicular accesoriu și repararea tendonului tibial posterior, inclusiv reatașarea acestuia la navicularul nativ. Spitalizarea este redusă, rata de succes foarte mare, iar simptomele sunt reduse cu până la 90% post operator. Imediat după intervenție pacientul va putea călca utilizând un aparat gipsat pe care îl va utiliza timp de aproximativ 4-6 săptămâni.

Recomandat este ca în această perioadă de după intervenție, pacientul să se axeze pe odihnă și elevația piciorului pentru a-și asigura o recuperare cât mai ușoară și eficientă.

Pentru programări la consultații și/sau intervenții chirurgicale puteți apela la numărul 0727366950.

Pentru mai multe detalii legate de afecțiunile sistemului locomotor ma puteți urmări și pe rețelele sociale:

• Facebook
• Instagram
• TikTok
• YouTube

The post Sindromul osului navicular accesoriu – Ce este și cum îl tratăm? appeared first on Alqadi Ahmad.

Ruptura de menisc

Meniscul este un țesut fibrocartilaginos care se regăsește între femur și tibie și de care depinde, într-un grad mare, stabilitatea genunchiului nostru. Ruptura de menisc se numără printre cele mai frecvente afecțiuni care provoacă durere la nivelul genunchiului și care afectează cu precădere bărbații, în cazul cărora incidența maximă apare între 30-40 de ani. Chiar dacă această afecțiune poate să apară din numeroase cauze, cele mai des întâlnite sunt traumatismele ce implică mișcări (în special rotirile sau săriturile) bruște care pun presiune mare asupra genunchiului. În cazul pacienților trecuți de 50 de ani, ruptura de menisc poate fi de natură degenerativă și poate să apară că urmare a degradării acestui țesut fibrocartilaginos în timp.

Ruptura de menisc este însoțită de durere articulară cu blocajul zonei afectate, umflarea genunchiului sau instabilitatea acestuia, determinând chiar imposibilitatea de a execută anumite mișcări. În funcție de diagnostic, vârstă și istoricul medical al pacientului, medicul ortoped poate lua decizia cu privire la metoda de tratament pe care o va recomandă și la care va apela. Dacă vreți să aflați mai multe despr tipurile de tratament în cazul leziunilor de menisc puteți citi acest material integral: https://drahmadalqadi.ro/tipuri-de-tratament-in-cazul-rupturii-de-menisc/

În cazul leziunilor degenerative, care apar odată cu înaintarea în vârstă, tratamentul conservator este o prima soluție. În cazul pacienților care doresc păstrarea unui stil de viață activ, intervenția chirurgicală reprezintă cea mai eficientă soluție. Pentru sportivii de performanță, tratamentul chirurgical rămâne singură soluție pentru că aceștia să poată practică în continuare sportul de performanță la capacitate maximă.

Mai multe despre această afecțiune puteți citi și din acest material de specialitate de pe blogul meu: https://drahmadalqadi.ro/ruptura-de-menisc/

Ruptura de ligament incrucisat anterior (LIA)

În categoria afecțiunilor care provoacă durere la nivelul genunchiului intră și ruptura de ligament încrucișat anterior (LIA), frecvent întâlnită la pacienții între 15 și 40 de ani, care fac activități fizice ce implică pivotare excesivă și decelerare bruscă.

Articulația fiecărui genunchi este compusă din 4 mari ligamente, iar ligamentul încrucișat anterior (LIA) se numără printre ele. Se află în centrul genunchiului și are rolul de a preveni deplasarea anterioară a tibiei în raport cu femurul. Atunci când are loc ruptura ligamentului, primul simptom este durerea de genunchi, însoțită de limitarea severă sau imposibilitatea de a efectua diverse activități fizice, în special cele sportive.

Pacienții diagnosticați cu ruptura LIA nu mai pot efectua corect mișcări de pivotare sau de răsucire ale membrelor inferioare, iar în timpul activităților uzuale zilnice pot resimți un disconfort constant și/sau durere. Chiar daca ruptura de ligament incrucisat anterior se trateaza in functie de nivelul de activitate dorit, eu va recomand sa luati in calcul interventia chirurgicala al carei scop este obtinerea unui genunchi functional si stabil.

Interventia presupune reconstructia ligamentului incrucisat anterior (LIA) si poarta numele de Ligamentoplastie. Intervenția se realizează doar artroscopic, iar pe scurt presupune reconstrucția LIA cu ajutorul grefelor. Mai multe despre acest tip de intervenție și ce implică recuperarea puteți afla din acest material: https://drahmadalqadi.ro/ce-presupune-recuperarea-dupa-ligamentoplastie-ce-trebuie-sa-stiti-daca-treceti-printr-o-astfel-de-interventie/

Eu recomand grefele recoltate de la pacient (autogrefe) din numeroase considerente precum: o integrare biologică mult mai mare și rapidă comparativ cu cea a grefelor sintetice, o recoltare mult mai ușoară prin metode minim-invazive și dimensiunea acesteia ce ma ajuta sa obtin un rezultat foarte apropiat de cel anatomic. Mai multe despre grefele pe care le recomand și utilizez în ligamentoplastia LIA puteți afla citind integral acest material: https://drahmadalqadi.ro/ligamentoplastia-lia-cu-grefa-hamstring-ischiogambieri-este-des-recomandata-de-medicii-ortopezi/

Gonartroza

Pe scurt și pe înțelesul tuturor, gonartroza este artroza localizată la nivelul articulației genunchiului. În același timp, artroza reprezintă o boală degenerativa lentă (în majoritatea cazurilor), ireversibilă, care determină degradarea progresivă a cartilajului articular. Este una dintre afecțiunile care provoacă durere la nivelul genunchiului, iar uneori, aceasta este asociată și cu inflamatie sinovială minimă sau medie. Printre cele mai comune simptome se numără durerea, iar aceasta poate să apară la efort fizic, în special în mers sau atunci când urcați și/sau coborâți scările.

Printre cei mai des întâlniți factori de risc se numără traumatismele și excesul ponderal. Mai mult, practicarea sporturilor (fie de performanță, fie de plăcere) poate plasa pacientul în grupa de risc. Pe lângă acești factori de risc, există și alții la fel de importanți:

• Vârstă înaintată (Persoanele de peste 50 de ani se află în categoria de risc deorece cartilajul articular se degradează odată cu trecerea timpului),
• Sexul feminin (Gonartroza este mai des întâlnită la femeile aflate la menopauză),
• Piciorul plat,
• Prezența unor afecțiuni deja existente precum hipertensiunea arterială, hiperuricemia sau diabetul zaharat.

Dr. Ahmad Alqadi (Chirurg Ortoped)

Dacă tratamentul conservator nu a avut efectul dorit, iar durerile nu s-au ameliorat, intervenția chirurgicală este cea mai bună soluție. În cazul gonartrozei în stadiu avansat poate fi chiar prima soluție recomandată de medicul ortoped. Artroplastia totală de genunchi (protezarea genunchiului) presupune înlocuirea cartilajului articular degradat de la nivelul genunchiului cu o endoproteză (piese dintr-un aliaj metalic) care prezintă 3 mari componente: o piesă femurală, una tibială și un insert (platou). Intervenția contribuie la eliminarea durerilor, corectând deformarea piciorului și ajutând pacientul să se reintoarcă la activitățile de zi cu zi la capacitate maximă.

Sindromul de plică sinovială parapatelară internă sau externă

Pentru a înțelege ce este sindromul de plică sinovială parapatelară internă sau externă este necesar să cunoașteți ce este plica și unde o regăsim. Astfel, plica reprezintă un pliu al capsulei articulației genunchiului. Aceasta are rolul de a asigura mobilitatea articulației genunchiului. În articulația fiecărui genunchi exista 4 plici sinoviale.

Sindromul de plică sinovială parapatelară internă sau externă apare atunci când banda de țesut sinovial este inflamată ca urmare a unui traumatism sau a prezenței unei boli inflamatorii articulare. Există și situații în care pot fi afectate și persoanele care stau cu genunchii flectați pentru perioade lungi. Atunci când banda de țesut sinovial este suprasolicitată, durerea de genunchi este un prim simptom, iar aceasta poate fi însoțită de un zgomot la mișcarea articulației sau chiar de senzația de genunchi blocat.

Dacă vă este recomandat tratament conservator, în acest caz medicul ortoped poate să vă prescrie medicamente antiinflamatoare ce au ca scop reducerea inflamației. Aplicațiile locale reci ajută de asemenea la reducerea inflamației, iar repausul articular este și el recomandat în cazul pacienților diagnosticați cu această afecțiune. Dacă simptomele persistă în urma efectuării tratamentului conservator, se indică tratamentul chirurgical (artroscopia de genunchi) ce are ca scop înlăturarea artroscopică a plicii sinoviale.

Condropatiile genunchiului (leziunile de cartilaj femural/tibial/patelar)

Din punct de vedere anatomic, cartilajul este cel care acoperă capetele osoase în interiorul articulațiilor și cel care are rolul de a absorbi șocurile, asigurând o bună funcționare a articulației. Leziunile de cartilaj sunt afecțiuni frecvente, care pot apărea acut în urma unui traumatism/a unei accidentări sau în urma unor boli degenerative articulare. Leziunile de cartilaj femural/tibial sau patelar sunt afecțiuni care provoacă durere la nivelul genunchiului și care pot fi însoțite de blocajul articulației, disconfort la executarea anumitor mișcări și/sau inflamație la nivelul zonei afectate.

Atunci când cartilajul a suferit o ruptură completă, articulația se blochează, iar durerea crește foarte mult în intensitate. Dacă nu este tratată la timp, condropatia poate să limiteze sever mobilitatea pacientului.

Sindromul de bandă ilio-tibială distala

Sindromul de tract iliotibial reprezintă o afecțiune de natură ortopedică care provoacă durere la nivelul genunchiului și care este cunoscută și sub denumirile de „sindrom de tendon iliotibial” sau „sindromul de bandeletă iliotibială”. Afecțiunea se caracterizează prin durere localizată la nivelul regiunii laterale a genunchiului ca urmare a inflamației porțiunii distale ale tractului iliotibial.

Afecțiunea apare atunci când bandă iliotibiala (ligamentul care coboară în partea laterală a coapsei, de la sold papa la tibie) este suprasolicitat sau inflamat. Atunci când bandă ilio-tibială nu funcționează corect, orice mișcare care implică genunchiul nostru devine dureroasă, uneori chiar insuportabilă. Sindromul de tract iliotibial este foarte des întâlnit la sportivi, în special la alergători. Pentru început, tratamentul conservator este recomandat și are ca scop reducerea fricțiunii tendonului iliotibial pe condilul femural și implicit, ameliorarea simptomelor. În cazul în care acesta nu a avut rezultatul dorit, medicul ortoped va lua în considerare intervenția chirurgicală, care presupune îndepărtarea bursei inflamate și a porțiunii afectate a tractului iliotibial.

Ruptura de Ligament colateral medial (LCM)

Ruptura de Ligament Colateral Medial (LCM) este o altă afecțiune de natură ortopedică frecvent întâlnită, în special în entorsele de genunchi cauzate de traumatisme din timpul unor activități sportive. Atunci când are loc ruptura LCM, majoritatea pacienților aud un pocnet la nivelul genunchiului, care este urmat în cele mai multe dintre cazuri de o durere greu de suportat. Pe lângă aceasta, ruptura de Ligament Colateral Medial (LCM) mai este însoțită și de:

• Rigiditatea articulației genunchiului,
• Dificultate la încercarea flexiei genunchiului,
• O constantă senzație de instabilitate la nivelul articulației afectate,
• Disconfort resimțit la urcarea sau coborarea scărilor.

La nivel general, rupturile de ligament colateral medial (LCM) sunt clasificate astfel:

Grad I: Ligamentul a suferit o întindere.

Grad II: Pacienții diagnosticați cu ruptura LCM de gradul II au suferit o ruptură parțială a ligamentului.

Grad III: În aceste situații s-a produs ruptura completă a ligamentului, iar pacientul prezintă o laxitate severă la nivelul articulației.

În general, majoritatea leziunilor acute de grad I și II se vindecă cu ajutorul unui tratament conservator, care implică și un program de fizio-kinetoterapie la îndrumarea unui specialist. Dacă este vorba despre leziuni ligamentare multiple și severe, mai ales asociate cu o leziune LIP (Ligamentul Încrucișat Posterior), este recomandată și efectuată de către medicul ortoped o reparație, augmentare sau o reconstrucție completă a structurilor mediale ale genunchiului.

Luxațiile rotulei

Luxația de rotulă este o altă afecțiune care provoacă durere la nivelul genunchiului și care este frecvent întâlnită la sportivii de performanță sau la pacienții cu malformații anatomice de condili femurali și trohlee femurală, ca urmare a producerii unui traumatism. Luxația de rotulă reprezintă o cauză a unei rupturi sau întinderi de ligament patelo-femural medial. Ruptura se poate produce atât direct, cât și indirect. Pe scurt, ruptura poate avea loc prin contact sau fără.

Complexul medial patelo-femural este compus din retinaculul patelar medial și ligamentul femuro-patelar medial , reprezentând astfel principalul stabilizator pasiv al articulației femuro -patelare.

Atunci când se produce luxația de rotulă, pacienții pot resimți:

• Durere de intensități diferite, în funcție de particularitățile fiecărui caz,
• Instabilitate articulară;
• Dificultate la executarea anumitor mișcări precum urcarea sau coborarea scarilor;
• Blocaj articular.

În cazul în care tratamentul conservator (de exemplu imobilizarea în orteză sau recuperare medicală) nu a oferit rezultatele așteptate de pacient și/sau medic, tratamentul chirurgical rămâne cea mai bună soluție. Ce implică acesta?

• Pentru a stabiliza rotula, este nevoie ca medicul chirurg sa efectueze reconstrucția ligamentului patelo femural medial. Această intervenție presupune de asemenea și recoltarea unei autogrefe (de la pacientul în cauză), mai exact o grefă de mușchi gracilis cu un diametru de 4 mm și o lungime minimă de 18 cm. Aceasta este introdusă în rotulă, capetele sale fiind subțiate. Un aspect esențial se referă la poziționarea corectă a inserției femurale a MPFL și menținerea unei tensiuni egale la ambele capete ale grefei, lucruri de care medicul ortoped va ține cont. Un alt tip de grefă foarte des utilizată în reconstrucția MPFL este grefa din tendonul Cvadriceps.

Post operator, pacientului ii va fi recomandată purtarea unei orteze de genunchi timp de aproximativ 3 săptămâni. Mai multe despre această afecțiune puteți afla citind acest material integral: https://drahmadalqadi.ro/luxatia-de-rotula-si-reconstructia-ligamentului-patelo-femural-medial-mpfl/

Leziunea de ligament colateral lateral (LCL)

Ligamentul colateral lateral reprezintă structura principală pe partea externă a genunchiului, care previne deschiderea în varus forțat. Leziunile de    ligament colateral lateral (LCL) apar de regulă în următoarele situații:

• La opriri sau porniri bruște,
• Atunci când are loc o lovitură pe partea internă a genunchiului,
• La o hiperextensie cu sau fără contact direct.

Majoritatea pacienților cu această afecțiune sunt persoane cu un stil de viață activ, în special sportivi de performanță. Majoritatea pacienților pe care i-am diagnosticat cu această afecțiune au acuzat o instabilitate a genunchiului, durere puternică sau chiar umflături la nivelul zonei afectate. Diagnosticul în cazul leziunilor de ligament colateral lateral se stabilește de regulă în urma examinării fizice și a învestigatiei RMN.

În cazul leziunilor acute se recomandă intervenția chirurgicală, și anume reconstrucția ligamentului colateral lateral (LCL) cu ajutorul grefelor recoltate de la pacient, în special cea de ischiogambieri – Gracilis și Semitendinos (Grefa Hamstrings) deoarece prezintă două mari avantaje: durerea redusă la locul de recoltare și posibilitatea de recoltare prin tehnici minim invazive. Dacă pacientul respectă în totalitate procesul de recuperare, acesta poate reveni la activitatea sportivă în aproximativ 6-7 luni post operator.

Fracturile de platou tibial 

Fracturile de platou tibial sunt și ele afecțiuni care provoacă durere la nivelul genunchiului și care apar de regulă în urma unor traumatisme ce au loc de regulă în timpul activităților sportive suprasolicitante pentru articulația genunchiului sau în urma unui accident rutier. În cazul pacienților diagnosticați cu fractură de platou tibial, durerea este de regulă primul simptom pe care aceștia îl acuză, dar care poate fi urmată și de: umflături (edeme) la nivelul zonei afectate, mobilitate redusă la nivelul genunchiului, o ușoară deformare a articulației sau dificultăți mari în flexia sau extensia genunchiului.

Fractura platoului tibial se numără printre afecțiunile ce necesită o atenție sporită întrucât tipul de tratament ales are o mare infleunță asupra procesului de recuperare. În cazul pacienților diagnosticați cu fractură de platou tibial cu deplasare sau cu înfundare de peste 2mm a platoului, intervenția chirurgicală este cea mai bună soluție. Suprafață articulară a genunchiului trebuie refăcută în totalitate în urmă operației, iar reducerea trebuie menținută până la consolidare. În acest fel, articulația se poate vindeca corect, iar pacientul îți poate redobândi stilul de viață activ.

Indiferent de simptomele pe care le resimțiti la nivelul sistemului locomotor, medicul ortoped este singurul care vă poate pune un diagnostic corect. Nu amânați consultul de specialitate și cereți întotdeauna și a doua opinie.

Pentru mai multe detalii legate de afecțiunile sistemului locomotor ma puteți urmări și pe rețelele sociale:

• Facebook
• Instagram
• TikTok
• YouTube

Pentru programări la consultații și/sau intervenții chirurgicale puteți apela la numărul 0727366950.

The post 10 afectiuni care provoaca durere la nivelul genunchiului appeared first on Alqadi Ahmad.

La nivel general, fasciita plantara este o afectiune mai frecvent intalnita la pacientii de sex feminin. Desi cauzele exacte nu sunt cunoscute, prezenta sarcinii sau purtarea incaltarilor cu toc sunt doua dintre motivele care le plaseaza in categoria de risc pentru a dezvolta aceasta afectiune.

Fasciita plantara – Ce este si care sunt cauzele de aparitie ale afectiunii?

Fasciita plantara este o afectiune cauzata de inflamarea sau ruptura fasciei plantare, un ligament puternic de lungi dimensiuni localizat in partea inferioara a piciorului, care conecteaza osul calcaiului la degetele de la picioare. Aceasta afectiune este frecvent intalnita la sportivii de performanta, in special la alergatori, iar la polul opus se afla persoanele supraponderale, la fel de supuse riscului de a dezvolta fasciita plantara. Exista si situatii in care incaltamintea inadecvata pe care alegem sa o purtam ne poate plasa in categoria de risc. Alte cauze ce determina aparitia fasciitei plantare pot fi:

• Persoanele cu un stil de viata activ sau cele a caror job implica statul in picioare pentru perioade lungi de timp. Fasciita plantara poate sa apara ca urmare a suprasolicitarii ligamentelor fasciilor plantare,
• Femeile insarcinate intrucat fascia plantara este supusa unei greutati mai mari decat in mod obisnuit, provocand in acest fel iritarea sau inflamarea ligamentului,
• Diversi factori biomecanici precum o structura anormala a piciorului, cum ar fi picioarele plate, arcadele inalte sau un stil de mers anormal,
• Muschii incordati ai gambei sau tendonul lui Ahile – incordarea sau suprasolicitarea acestor zone poate duce catre inflamarea fasciei plantare.

Simptome comune in cazul fasciitei plantare

Chiar daca simptomele difera in functie de particularitatile fiecarui caz in parte, exista cateva des intalnite in cazul pacientilor diagnosticati cu fasciita plantara. De regula, durerea este prima care apare si poate sa difere in intensitate, in functie si de activitatile pe care le aveti in viata de zi cu zi si intensitatea acestora. Mai mult, durerea poate fi insotita si de:

• Rigiditate la nivelul piciorului, resimtita mai ales in repaus sau dimineata,
• Deformarea sau inflamarea calcaiului,
• Disconfort la mers si mai ales in timpul activitatilor sportive,
• Disconfort si/sau durere la flexarea piciorului sau a degetelor.

Indiferent de simptomele pe care le aveti, de frecventa sau intensitatea lor, vizita la medicul ortoped este primul pas pe care va recomand sa il faceti pentru confirmarea diagnosticului si pentru a beneficia de tratamentul potrivit.

Cum este diagnosticata fasciita plantara?

Pentru inceput, medicul ortoped va efectua examinarea fizica cu scopul de a localiza durerea. Pacientului i se poate recomanda flexarea piciorului in timp ce medicul ortoped poate palpa/apasa pe fascia plantara pentru a vedea daca durerea creste in intensitate atunci cand piciorul este flexat. Mai mult, daca umflarea sau roseata este prezenta in zona afectata medicul ortoped va sesiza.

Daca este necesar, medicul ortoped poate recomanda si:

• Efectuarea unei radiografii, ecografii  sau a unui RMN pentru a exclude prezenta altor afectiuni asociate precum o fractura.

Dupa confirmarea diagnosticului, medicul ortoped poate decide ce tip de tratament este potrivit pacientului in cauza si ce va implica procesul de recuperare.

Cum este tratata fasciita plantara?

De regula, fasciita plantara este tratata pentru inceput conservator. Daca simptomele nu se amelioreaza sau chiar se agraveaza, in acel moment medicul ortoped va recomanda efectuarea interventiei chirurgicale. Cu toate acestea, cei mai multi dintre pacientii care se prezinta la consult inca de la primele simptome vor incepe tratarea afectiunii pe cale non-chirurgicala. Ce implica tratamentul conservator?

• Repausul (Pentru inceput, pacientilor li se recomanda repausul si incetarea oricarei activitati fizice ce suprasolicita calcaiul)
• Purtarea unei orteze la recomandarea medicului ortoped. Mai mult, alegerea unor incaltari cu sustinere pentru fasceita plantara, dar si utilizarea ortezelor-sustinatori plantari precum insertiile amortizate sau suporturile pentru calcaie pot fi de folos si pot ameliora durerea localizata la nivelul calcaiului.
• Utilizarea unei atele/orteze de pozitie pe intreaga perioada a noptii pentru a mentine piciorul flexat, fara a-l incorda.
• Administrarea unor medicamente antiinflamatoare nesteroidiene pentru ameliorarea durerii.
• Un program de fizio-kinetoterapie la indrumarea unui specialist.

Interventia chirurgicala in cazul fasciitei plantare

In cazul in care tratamentul conservator nu a oferit rezultatele dorite, iar simptomele nu s-au ameliorat, medicul ortoped poate recomanda interventia chirurgicala. Interventia chirurgicala ce poate fi realizata in cazul fasciitei plantare poarta numele de „fasciotomie plantara ” si presupune eliberarea fasciei plantare prin tehnici chirurgicale minin-invazive si implicit, prin incizii de foarte mici dimensiuni.

Interventia este 100% sigura si eficienta, iar perioada de recuperare nu este foarte lunga. Daca respectati sfaturile medicului ortoped cu atentie va veti putea reintoarce la activitatile de zi cu zi in scurt timp, iar pe cele sportive le puteti relua la capacitate maxima.

Pentru programari la consultatii si/sau interventii chirurgicale puteti suna la: 0727366950

Pentru mai multe detalii legate de afectiuni ortopedice ma puteti urmari si pe retelele sociale:

• Facebook
• Instagram
• TikTok
• YouTube

Citeste si:

• Tratamentul leziunilor de menisc de grad 3
• Grefele utilizate în reconstrucția ligamentului încrucișat anterior
• Cum te pregătești pentru o artroscopie: ghid rapid pentru pacienți
• Cazul zilei: Leziune de cartilaj la o pacientă tânără
• Când se recomandă Ligamentoplastia LIA?

The post Fasceita plantara – cauze de aparitie si tipuri de tratament appeared first on Alqadi Ahmad.