O accidentare a genunchiului poate afecta simultan mai multe structuri importante ale articulației. Una dintre asocierile întâlnite este ruptura LIA cu leziune de menisc, mai ales în traumatismele produse prin pivotare, schimbări bruște de direcție sau aterizări incorecte. În astfel de situații, stabilitatea genunchiului poate fi afectată semnificativ, iar tratamentul trebuie stabilit după o evaluare ortopedică atentă.
O ruptură de ligament și menisc nu înseamnă însă automat că fiecare pacient va avea nevoie de aceeași intervenție. Tipul rupturii ligamentare, caracteristicile leziunii meniscale, vârsta, nivelul de activitate și gradul de instabilitate sunt elemente care influențează alegerea tratamentului.
Ce se întâmplă când sunt afectate atât LIA, cât și meniscul?
Ligamentul încrucișat anterior, cunoscut sub abrevierea LIA, este unul dintre principalii stabilizatori ai genunchiului. El contribuie la controlul deplasării tibiei față de femur și la stabilitatea în timpul mișcărilor de rotație.
Meniscurile sunt structuri fibrocartilaginoase situate între femur și tibie. Acestea contribuie la distribuirea încărcărilor, absorbția șocurilor și stabilitatea articulației.
Atunci când LIA se rupe, traumatismul care a produs leziunea poate afecta simultan și meniscul. Leziunile de menisc, cartilaj sau ale altor ligamente pot fi astfel asociate unei rupturi de ligament încrucișat anterior.
Ruptura de menisc și ligament încrucișat anterior: care sunt simptomele?
Manifestările pot varia în funcție de severitatea leziunilor, însă pacientul poate observa:
- durere bruscă la nivelul genunchiului;
- senzația sau sunetul unui „pocnet” în momentul accidentării;
- umflarea rapidă a articulației;
- reducerea mobilității;
- senzația de instabilitate sau de „fugă” a genunchiului;
- dificultăți la sprijin;
- blocarea sau agățarea genunchiului în anumite mișcări.
Senzația de instabilitate este caracteristică leziunilor LIA, în timp ce blocajele sau senzațiile mecanice pot ridica suspiciunea unei leziuni meniscale. Totuși, simptomele nu sunt suficiente pentru stabilirea diagnosticului, fiind necesare examinarea ortopedică și investigațiile recomandate de medic.
Cum se diagnostichează ruptura LIA cu leziune de menisc?
Evaluarea începe cu discuția despre mecanismul traumatismului și cu examenul clinic al genunchiului. Medicul verifică mobilitatea, stabilitatea articulară, durerea și eventualele semne sugestive pentru afectarea meniscului.
RMN-ul este frecvent utilizat pentru evaluarea ligamentelor, meniscurilor, cartilajului și a celorlalte structuri intraarticulare. Investigația permite stabilirea mai exactă a tipului și extinderii leziunilor și contribuie la planificarea tratamentului.
Decizia terapeutică nu se bazează însă exclusiv pe rezultatul RMN-ului. Simptomele pacientului, examenul clinic, nivelul de activitate și obiectivele funcționale sunt la fel de importante.
Este necesară întotdeauna operația pentru menisc și ligamente?
Nu orice ruptură LIA și nu orice leziune de menisc necesită intervenție chirurgicală. În anumite situații, tratamentul poate include kinetoterapie, controlul inflamației, recuperarea mobilității și întărirea musculaturii.
În cazul unei rupturi complete de LIA la un pacient activ, al instabilității repetate sau atunci când sunt afectate și meniscul ori alte structuri ale genunchiului, tratamentul chirurgical poate fi recomandat. Prezența leziunilor asociate este unul dintre factorii luați în calcul atunci când se stabilește indicația pentru reconstrucția LIA.
În cazul meniscului, conduita depinde inclusiv de tipul, localizarea și dimensiunea rupturii. Unele leziuni pot fi tratate conservator, în timp ce altele pot necesita reparare chirurgicală.
Ligamentoplastie și sutură de menisc
Atunci când cele două leziuni necesită tratament chirurgical, poate fi realizată în cadrul aceleiași intervenții o ligamentoplastie și sutură de menisc.
Ligamentoplastia presupune reconstrucția ligamentului încrucișat anterior cu ajutorul unei grefe tendinoase, deoarece un LIA rupt complet este, de regulă, reconstruit și nu simplu suturat.
În ceea ce privește meniscul, atunci când tipul leziunii permite, se poate încerca sutura și conservarea acestuia. Păstrarea unei cantități cât mai mari de țesut meniscal funcțional este importantă pentru biomecanica și protecția pe termen lung a genunchiului. Dacă ruptura nu poate fi reparată, chirurgul poate recurge în anumite cazuri la îndepărtarea strict a porțiunii meniscale deteriorate.
Alegerea tehnicii este individualizată, după evaluarea leziunilor existente.
Recuperare după operația de menisc și ligamente
Recuperarea după operația de menisc și ligamente este o etapă esențială a tratamentului. Protocolul diferă față de situația în care pacientul are doar o reconstrucție LIA, deoarece meniscul suturat trebuie protejat în perioada de vindecare.
În primele etape, obiectivele recuperării sunt controlul durerii și al inflamației, recâștigarea progresivă a mobilității și activarea musculaturii. Ulterior sunt introduse exerciții pentru forță, stabilitate, coordonare și control neuromuscular.
După o sutură meniscală, restricțiile privind sprijinul, amplitudinea anumitor mișcări și exercițiile pot fi mai stricte decât după o intervenție izolată asupra ligamentului. În unele cazuri, sprijinul complet poate fi limitat pentru câteva săptămâni, tocmai pentru a proteja meniscul reparat.
De aceea, programul de recuperare trebuie adaptat intervenției efectuate și indicațiilor chirurgului.
Când se poate reveni la sport?
Revenirea la sport după ruptura LIA cu leziune de menisc nu ar trebui stabilită exclusiv în funcție de numărul de luni trecute de la operație.
Medicul și kinetoterapeutul urmăresc recuperarea mobilității, forței musculare, stabilității, coordonării și controlului genunchiului. Reluarea prea rapidă a activităților solicitante poate crește riscul unei noi accidentări sau poate compromite structurile aflate în proces de vindecare.
De ce este importantă evaluarea corectă a unei leziuni combinate?
O ruptură de menisc și ligament încrucișat anterior reprezintă o leziune complexă, iar tratamentul trebuie adaptat fiecărui pacient. Obiectivul nu este doar dispariția durerii, ci recuperarea unui genunchi stabil și funcțional și protejarea, pe cât posibil, a structurilor articulare.
În cazul unui traumatism urmat de umflare, instabilitate, blocarea genunchiului sau imposibilitatea reluării normale a activităților, este recomandată evaluarea de către un medic ortoped.
