Ce sunt fracturile la nivel general?

Pe scurt și pe înțelesul tuturor, fractura reprezintă o întrerupere sau o discontinuitate la nivelul unui os, ca urmare a unui traumatism suferit de pacient sau a unor suprasolicitări efectuate în timp. În momentul în care este produsă o fractură există câteva elemente esențiale, care pot influența gravitatea diagnosticului. În funcție de mărimea, durata, direcţia forțelor ce acţionează asupra osului, dar și intensitatea cu care acesta (osul) a fost solicitat, fractura poate fi de mai multe tipuri.

Fracturile de Talus – Ce sunt?

În primul rând, trebuie să știți că glezna reprezintă una dintre articulațiile complexe ale corpului uman, alcătuită din trei oase: tibia, peroneul și nu în ultimul rând, talusul (sau astragalul).

Talusul are o formă ușor turtită dorso-plantar și alungită anteroposterior, iar mai mult de jumătate din suprafețele sale sunt acoperite de cartilaj articular. De asemenea, este singurul os ce permite ca întreaga greutate a corpului nostru să fie transmisă către arcul plantar. De aceea, în momentul în care talusul este fracturat, vizita la medicul ortoped este esențială într-un timp cât mai scurt.

Astfel, fractura de Talus reprezintă o afecțiune ortopedică localizată la nivelul gleznei, cu un mecanism de producere ce implică în mare parte traumatismele puternice.

Cauze comune ale fracturii de Talus

Fracturile de Talus sunt în cele mai multe dintre cazuri de natură traumatică, ceea ce înseamnă că accidentările produse la nivelul gleznei sau mișcările repetitivă ce o suprasolicită pot agrava diagnosticul în lipsa unui tratament corespunzător.

Mulți dintre pacienții pe care i-am tratat de această afecțiune nu sunt sportivi de performanță, ci pur și simplu persoane cu un stil de viață activ, care au suferit o accidentare la nivelul gleznei. Tot într-o categorie comună se află și cei care au suferit un accident rutier în timpul căruia talpa acestora se afla pe una dintre pedale, exercitând astfel o presiune mare asupra gleznei în momentul impactului.

Simptome des întâlnite la pacienții cu fractură de Talus

Fiecare organism funcționează diferit, ceea ce înseamnă că atât simptomele, cât și intensitatea lor vor fi diferite de la un caz la altul. Cu toate acestea, există câteva pe care le putem întâlni la mulți dintre pacienții diagnosticați cu fractură de talus:

• Durere de diferite intensități,
• Tumefacție la nivelul zonei afectate,
• Deformarea regiunii accidentate,
• Impotența funcțională la nivelul gleznei.

Dacă ați resimțit unul sau mai multe dintre simptomele enunțate mai sus vă puteți face o programare la numărul 0727366950 pentru a afla diagnosticul corect.

Diagnosticarea fracturilor de Talus

În primă fază, este recomandat să vă faceți o programare pentru o consultație la medicul ortoped, mai exact pentru examinarea fizică. Pe lângă testarea gleznei, medicul ortoped va afla istoricul producerii fracturii, detalii despre simptomele resimțite de către pacient, dar și informații despre un istoric medical al pacientului. Ulterior, ortopedul vă poate recomanda următoarele investigații: Radiografia și/sau Computerul Tomograf (CT).

De câte tipuri poate fi fractura de Talus?

Din punct de vedere medical, iată care sunt tipurile de fracturi de talus:

• Fractura de Talus (tip I): Acestea reprezintă fracturi de col al talusului fără deplasare, ceea ce înseamnă că intervenția chirurgicală se poate evita,
• Fractura de Talus (tip II): Acestea însă reprezintă fracturi cu deplasare și subluxație a articulației subtalare,
• Fractura de Talus (tip III): Și acestea suntfracturi cu deplasare și subluxație însă de data aceasta, subluxația este atât subtalară, cât și tibiotalară.
• Fractura de Talus (tip IV): Acestea sunt cele mai complexe și determină luxația articulației talonaviculare, asociată cu alte subluxații.

Fracturile de Talus – Cum se pot trata?

Pentru pacienții mai norocoși care au fost diagnosticați cu fractura de talus fără deplasare, tratamentul conservator poate fi suficient pentru reducerea simptomelor și reluarea stilului de viață activ. Acesta implică imobilizarea piciorului într-un aparat  gipsat pentru o anumită perioadă de timp recomandată de medicul ortoped. De regulă aceasta poate fi între 8 și 12 săptămâni. Țineți cont cu exactitate de sfatul ortopedului și nu încercați să reduceți numărul de zile recomandate pentru imobilizare pe cont propriu și fără aprobarea medicului. 

Când se recomandă intervenția chirurgicală în cazul fracturilor de Talus?

În cazul fracturilor de talus cu deplasare, intervenția chirurgicală reprezintă cea mai eficientă soluție prin care pacientul poate scăpa de simptome și se poate reîntoarce la activitatea de zi cu zi la capacitate maximă și implicit, la activitățile sportive. Așadar, dacă obișnuiți să faceți sport și vă doriți un stil de viață care să vă mențină în formă, nu vă temeți de tratamentul chirurgical. Este singurul care vă poate promite redobândirea mobilității gleznei.

În cazul pacienților în vârstă sau a celor ce au anumite afecțiuni, lucrurile sunt mai diferite. Dacă intervenția chirurgicală le-ar pune în pericol sănătatea sau i-ar expune unor prea mari riscuri, aceasta nu se va efectua.

Ce implică tratamentul chirurgical? Pe scurt, acesta presupune reducerea deschisă a focarului de fractură și ulterior fixarea internă prin intermediul șuruburilor. Dacă ne confruntăm cu o fractură de talus cominutivă cu deplasare, atunci fixarea se va face cu ajutorul unor plăcuțe.

• Tratamentul leziunilor de menisc de grad 3
• Grefele utilizate în reconstrucția ligamentului încrucișat anterior
• Cum te pregătești pentru o artroscopie: ghid rapid pentru pacienți
• Cazul zilei: Leziune de cartilaj la o pacientă tânără
• Când se recomandă Ligamentoplastia LIA?

Pentru mai multe informații despre afecțiunile sistemului locomotor mă puteți urmări și pe rețelele sociale:

• Facebook
• Instagram
• TikTok
• YouTube

Sursă imagine reprezentativă AICI

The post Fracturile de Talus – Cum apar și cum le putem trata? appeared first on Alqadi Ahmad.

Leziunile Lisfranc – Scurtă lecție de anatomie

Articulația Lisfranc reprezintă cheia de legătură dintre oasele metatarsiene și cele tarsale. Mai exact, aceste două tipuri de oase se conectează prin articulația Lisfranc. Mai mult, ligamentul Lisfranc se regăsește la nivelul corpului nostru sub forma unei benzi dure de țesut care conectează cele două oase anterior menționate (metatarsienele și tarsalele). Fiind o bandă de țesut puternică este mai dificil de lezat însă, atunci când se produce întinderea sau ruptura ligamentului, vizita la medicul ortoped este necesară cât mai repede de la producerea leziunii. Și asta pentru că, articulația Lisfranc joacă roluri foarte importante în activitățile noastre de zi cu zi. Aceasta ne permite efectuarea unor mișcări/activități esențiale nouă precum mersul sau alergatul.

Factori de risc pentru leziunile Lisfranc

Ca în cazul oricărei alte afecțiuni există anumiți factori de risc care pot plasa anumiți pacienți într-o categorie de risc pentru a dezvolta leziuni la nivelul acestei zone:

1. Activități fizice/sportive ce suprasolicită piciorul sau implică mișcări bruște. Așadar, persoanele care practică fotbalul, alpinismul, ciclismul, echitația sau alergarea trebuie să fie foarte atenți la mișcările pe care le execută,
2. Traumatismele sau accidentele auto,
3. Aliniament necorespunzător: Anumite aliniamente incorecte/inadecvate ale oaselor piciorului pot mări șansele dezvoltării leziunilor Lisfranc,
4. Sexul masculin,
5. Vârsta înaintată poate fi un factor de risc deoarece oasele și articulațiile îmbătrânesc odată cu noi, devenind astfel mai fragile,
6. Mișcări repetitive suprasolicitante pentru picior,
7. Genetica: Anumite anomalii genetice pot afecta structura oaselor și cea a articulațiilor, crescând implicit și riscul dezvoltării leziunilor Lisfranc.

Cum apar leziunile Lisfranc? Mecanism de producere

Leziunile Lisfranc sunt de cele mai multe ori cauzate în urma unor traumatisme sau forțe care suprasolicită articulația metatarso-tarsiană intermediară pe care o regăsim între oasele metatarsiene (aflate în partea anterioară a piciorului) și oasele tarsiene (aflate în partea mijlocie a piciorului). Astfel, leziunile Lisfranc apar atât prin mecanisme directe, cât și indirecte.

Deseori, leziunile Lisfranc apar ca urmare a producerii accidentelor rutiere sau așa cum am menționat mai sus, în urma unor traumatisme suferite de pacient. Leziunile Lisfranc pot fi cauzate fie de anumite forțe directe (de exemplu atunci când piciorul este strivit de către un obiect contondent), fie indirect în urma anumitor mișcări/activități:

• Atunci când piciorul este îndoit în jos (se află în flexie plantară) și rotit în interior (supinație). Această mișcare poate suprasolicita piciorul, afectând astfel articulația Lisfranc,
• Când are loc hiperextensia (îndoire excesivă în sus) articulației Lisfranc.

Tipuri de leziuni Lisfranc

Atunci când vine vorba de tipurile de leziuni Lisfranc, există o listă întreagă, iar singurul specialist care vă poate spune cu exactitate cu ce tip de leziune vă confruntați este medicul ortoped. Așadar, la nivel general întâlnim: entorse, fracturi ale oaselor metatarsiene sau dislocări ale articulației Lisfranc:

Entorse: Întrucât ligamentul Lisfranc alături de celelalte ligamente situate la nivelul părții inferioare a mediopiciorului au o rezistență mai mare comparativ cu cele din partea superioară, orice mișcare greșită poate determina apariția unei instabilități dorsale mediotarsiene.

Fracturi: Apar atât la nivelul razei I, cât și la nivelul celorlalte raze ale mediopiciorului..

Luxatii: Atunci când oasele de la nivelul articulației Lisfranc sunt forțate și mutate din poziția anatomică, ligamentul poate ceda complet, fapt ce determină apariția luxației Lisfranc.

Indiferent de diagnostic, tratamentul recomandat de către medicul ortoped trebuie pus în aplicare cât mai repede pentru a evita agravarea acestuia (diagnosticului) sau prelungirea perioadei de recuperare.

Simptome des întâlnite în cazul leziunilor Lisfranc

Chiar dacă simptomele diferă în funcție de particularitățile fiecărui caz, există câteva frecvent întâlnite la o categorie destul de mare de pacienți:

• Prima care apare este durere localizată în mijlocul piciorului, care poate să difere în intensitate, fiind resimțită într-o mai mare măsură în timpul activităților fizice, și mai puțin în repaus,
• Umflături și inflamație localizată,  
• Instabilitate articulară,
• Dificultate în timpul activităților uzuale zilnice precum mersul,
• Vânătăi la nivelul zonei afectate și disconfort la atingere,
• Deformarea zonei afectate: Deși nu se întâmplă în cazul oricărui pacient, articulația poate suferi modificări în situații mai grave.

Cât de comune sau rare sunt leziunile Lisfranc?

Leziunile Lisfranc nu sunt comune. Apar destul de rar însă, atunci când o fac, tratamentul este esențial într-un timp cât mai scurt de la confirmarea diagnosticului. Și asta pentru că, amânarea acestuia poate avea consecințe neplăcute asupra sănătății mobilității pacientului.

Diagnosticarea leziunilor Lisfranc

Diagnosticarea unei leziuni Lisfranc este un proces puțin mai complex, care necesită efectuarea mai multor investigații în vederea confirmării diagnosticului și stabilirii tipului de leziune cu care vă confruntați. Primul pas este, ca în cazul oricărei alte afecțiuni pe care o suspectați să veniți la un consult de specialitate ce constă într-o examinare fizică amănunțită. Cu ajutorul acesteia, medicul ortoped poate afla cauzele apariției leziunii și în același timp poate evalua și intensitatea durerii sau capacitatea mobilității articulației.

Ulterior, medicul ortoped poate recomanda efectuarea unor investigații suplimentare precum: Radiografiile, Tomografia computerizată (CT) sau rezonanța magnetică (RMN).

Tratament în cazul leziunilor Lisfranc

În anumite situații, tratamentul conservator reprezintă prima soluție recomandată de către medicul ortoped,în cazul unei leziuni minore sau entorse uşoare. Dacă ați fost diagnosticat cu o leziune Lisfranc, iar tratamentul non-chirurgical a fost recomandarea primită, iată la ce vă puteți aștepta:

Imobilizare: Dacă pacientul nu se confruntă cu fracturi sau deplasări semnificative, imobilizarea piciorului poate fi o primă soluție. Aceasta se va face cu ajutorul unui gips sau a unei orteze  pentru o anumită perioadă de timp stabilită de către specialist.

Fizio-kinetoterapia: Cu ajutorul acesteia, pacientul poate îmbunătăți vizibil mobilitatea articulației, forța musculară și funcționalitatea piciorului. Programul de fizio-kinetoterapie are loc în urma recomandării medicului ortoped și doar sub supravegherea unui specialist.

Când este recomandată intervenția chirurgicală în cazul leziunilor Lisfranc?

Tratamentul chirurgical pentru leziunile Lisfranc este efectuat în cazurile mai grave, care implică fracturi osoase, deplasările articulației sau leziunile complexe ale ligamentelor. În funcție de particularitățile fiecărui caz, ortopedul poate utiliza șuruburi, plăci sau alte dispozitive pentru a repara atât ligamentele afectate, cât și oasele. În cazurile în care cel de-al patrulea și al cincilea metatarsian au suferit modificări, stabilizarea lor se va realiza cu broșe K, care vor fi îndepărtate la 6-8 săptămâni de la intervenția chirurgicală.

Deși sunt rare, există situații în care In situatia în care leziunile inițiale au fost neglijate și reprezintă de asemenea leziuni cronice. Atunci, chirurgul ortoped va apela la artrodeza cuneiformo-metarsiană sau cuboido-metatarsiană prin care sunt înlăturate articulațiile instabile și ulterior fixate cu plăci dorsale de titan, alături de șuruburi.

Ce se întâmplă imediat după intervenția chirurgicală?

Imediat după intervenția chirurgicală, pacientul va rămâne internat în spital pentru cateva zile pentru a putea fi monitorizat. După externare, pacienții vor purta un bandaj compresiv la nivelul piciorului timp de 5-7 zile şi piciorul va fi imobilizat in gips sau orteza, iar revenirea la activitățile uzuale zilnice se face  la aproximativ 6-8 săptămâni post operator,în funcție de caz.

Ulterior, medicul va urmări de asemenea evoluția și va păstra legătura cu pacientul pe întreaga perioadă a recuperării pentru a se asigura că totul decurge conform planului stabilit alături de pacient.

Citește și:

• Tratamentul leziunilor de menisc de grad 3
• Grefele utilizate în reconstrucția ligamentului încrucișat anterior
• Cum te pregătești pentru o artroscopie: ghid rapid pentru pacienți
• Cazul zilei: Leziune de cartilaj la o pacientă tânără
• Când se recomandă Ligamentoplastia LIA?

Mă puteți urmări și pe paginile de social media pentru mai multe detalii despre activitatea mea, dar și despre afecțiunile sistemului locomotor:

• Facebook
• Instagram
• TikTok
• YouTube

Sursă foto reprezentativă AICI

The post Leziunile Lisfranc – Ce sunt și cum pot fi tratate? appeared first on Alqadi Ahmad.

Osul accesoriu navicular reprezintă o anomalie congenitală, ceea ce înseamnă că apare încă de la naștere, iar în timp poate să provoace durere, iritații la nivelul zonei afectate și/sau inflamație, toate acestea ca urmare a prezenței osului navicular accesor. Există și pacienți la care prezența acestui os nu creează probleme, ceea ce face ca sindromul să fie asimptomatic în multe dintre cazuri.

Osul Accesoriu Navicular – Ce este și unde îl regăsim?

Un navicular accesoriu reprezintă un os suplimentar, care se regăsește pe arcada centrală interioară a piciorului. Studiile de specialitate arată că peste 2% dintre oameni se nasc cu navicularul accesoriu, care de cele mai multe ori nu prezintă nici un simptom pentru o anumită perioadă de timp, de regulă în perioada copilăriei. În momentul în care navicularul accesoriu începe să se calcifice, la nivelul piciorului (la nivelul feței interioare a arcadei) apare o umflătură vizibilă cu ochiul liber, care poate să provoace durere și disconfort pacientului afectat.

Ce este sindromul osului navicular accesoriu și cum poate să apară?

Sindromul osului navicular accesoriu este o afecțiune a sistemului locomotor mai rară, cauzată de prezența accesorului navicular sau a unei patologii de tendon tibial posterior. Deși este o o anomalie congenitală, sindromul osului navicular accesoriu se poate agrava cauzând simptome mai puternice ca urmare a unui traumatism sau a presiunii mari exercitate asupra acestui os cauzată de încălțămintea neadecvată pe care alegem să o purtăm. Pe lângă acești factori de risc există și:

• Persoane cu picioare plate (arcuri căzute), care sunt de regulă mai predispuse să dezvolte sindromul osului navicular accesoriu deoarece un picior plat pune mult mai multă presiune asupra tendonului tibial posterior, care poate produce ulterior inflamația sau iritația navicularului accesoriu.

Un studiu de specialitate a demonstrat că de-a lungul timpului, pacienții de sex feminin sau cei cu un unghi mai mare al primului metatarsian sunt mai predispuși să dezvolte o formă simptomatică a sindromului osului navicular accesoriu sau să necesite un tratament chirurgical. În cadrul studiului au fost evaluați 71 de pacienți cu dovezi clinice și radiografice de sindrom navicular accesoriu.

Sursă studiu: https://journals.sagepub.com/doi/epub/10.1302/1863-2548.13.180168

Cum se manifestă sindromul osului navicular accesoriu și care sunt cele mai des întâlnite simptome?

În anumite cazuri, sindromul osului navicular accesoriu este asimptomatic, iar mulți dintre pacienți nu sunt conștienți de prezența acestei afecțiuni până când aceasta nu devine vizibilă (apare o proeminență osoasă vizibilă pe mijlocul piciorului, mai exact pe partea interioară a piciorului, chiar deasupra arcului). În cazul în care sindromul osului navicular accesoriu prezintă simptome, iată care ar putea fi câteva dintre ele:

• Durere de diferite intensități sau pulsații resimțite la mijlocul piciorului și la arc, care apar de obicei în timpul sau după anumite activități fizice,
• O proeminență osoasă vizibilă pe mijlocul piciorului, însoțită de roșeață și/sau umflarea zonei afectate.

Cum este diagnosticat sindromul osului navicular accesoriu?

Primul pas care vă conduce către confirmarea diagnosticului este o examinare fizică. Piciorul va fi examinat de către medicul ortoped pentru umflare și semne de iritație. Dacă există incertitudini cu privire la confirmarea diagnosticului, ortopedul va recomanda pacientului o radiografie sau un RMN pentru o vizualizare mai clară și concretă.

Cum se poate trata sindromul osului navicular accesoriu?

În majoritatea cazurilor, tratamentul non-chirurgical reprezintă prima soluție pe care o va recomanda medicul ortoped cu scopul de a reduce simptomele pacientului diagnosticat cu sindromul osului navicular accesoriu. Ce poate include tratamentul conservator?

1. Aplicarea unor pungi cu gheață ce au ca scop reducerea inflamației;
2. Imobilizarea, care poate implica purtarea unui aparat gipsat;
3. Un program de fizio-kinetoterapie la îndrumarea unui specialist cu scopul de a întări musculatura;
4. Alegerea și purtarea unor dispozitive ortetice;
5. Administrarea unor medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) pentru a ameliora inflamația și/sau durerea.

În cazul în care simptomele se agravează sau pur și simplu nu se ameliorează, intervenția chirurgicală reprezintă soluția la care va apela medicul ortoped și pe care o va recomanda pacientului. Intervenția chirurgicală vizează îndepărtarea osului navicular accesoriu și repararea tendonului tibial posterior, inclusiv reatașarea acestuia la navicularul nativ. Spitalizarea este redusă, rata de succes foarte mare, iar simptomele sunt reduse cu până la 90% post operator. Imediat după intervenție pacientul va putea călca utilizând un aparat gipsat pe care îl va utiliza timp de aproximativ 4-6 săptămâni.

Recomandat este ca în această perioadă de după intervenție, pacientul să se axeze pe odihnă și elevația piciorului pentru a-și asigura o recuperare cât mai ușoară și eficientă.

Pentru programări la consultații și/sau intervenții chirurgicale puteți apela la numărul 0727366950.

Pentru mai multe detalii legate de afecțiunile sistemului locomotor ma puteți urmări și pe rețelele sociale:

• Facebook
• Instagram
• TikTok
• YouTube

The post Sindromul osului navicular accesoriu – Ce este și cum îl tratăm? appeared first on Alqadi Ahmad.

Ruptura de menisc

Meniscul este un țesut fibrocartilaginos care se regăsește între femur și tibie și de care depinde, într-un grad mare, stabilitatea genunchiului nostru. Ruptura de menisc se numără printre cele mai frecvente afecțiuni care provoacă durere la nivelul genunchiului și care afectează cu precădere bărbații, în cazul cărora incidența maximă apare între 30-40 de ani. Chiar dacă această afecțiune poate să apară din numeroase cauze, cele mai des întâlnite sunt traumatismele ce implică mișcări (în special rotirile sau săriturile) bruște care pun presiune mare asupra genunchiului. În cazul pacienților trecuți de 50 de ani, ruptura de menisc poate fi de natură degenerativă și poate să apară că urmare a degradării acestui țesut fibrocartilaginos în timp.

Ruptura de menisc este însoțită de durere articulară cu blocajul zonei afectate, umflarea genunchiului sau instabilitatea acestuia, determinând chiar imposibilitatea de a execută anumite mișcări. În funcție de diagnostic, vârstă și istoricul medical al pacientului, medicul ortoped poate lua decizia cu privire la metoda de tratament pe care o va recomandă și la care va apela. Dacă vreți să aflați mai multe despr tipurile de tratament în cazul leziunilor de menisc puteți citi acest material integral: https://drahmadalqadi.ro/tipuri-de-tratament-in-cazul-rupturii-de-menisc/

În cazul leziunilor degenerative, care apar odată cu înaintarea în vârstă, tratamentul conservator este o prima soluție. În cazul pacienților care doresc păstrarea unui stil de viață activ, intervenția chirurgicală reprezintă cea mai eficientă soluție. Pentru sportivii de performanță, tratamentul chirurgical rămâne singură soluție pentru că aceștia să poată practică în continuare sportul de performanță la capacitate maximă.

Mai multe despre această afecțiune puteți citi și din acest material de specialitate de pe blogul meu: https://drahmadalqadi.ro/ruptura-de-menisc/

Ruptura de ligament incrucisat anterior (LIA)

În categoria afecțiunilor care provoacă durere la nivelul genunchiului intră și ruptura de ligament încrucișat anterior (LIA), frecvent întâlnită la pacienții între 15 și 40 de ani, care fac activități fizice ce implică pivotare excesivă și decelerare bruscă.

Articulația fiecărui genunchi este compusă din 4 mari ligamente, iar ligamentul încrucișat anterior (LIA) se numără printre ele. Se află în centrul genunchiului și are rolul de a preveni deplasarea anterioară a tibiei în raport cu femurul. Atunci când are loc ruptura ligamentului, primul simptom este durerea de genunchi, însoțită de limitarea severă sau imposibilitatea de a efectua diverse activități fizice, în special cele sportive.

Pacienții diagnosticați cu ruptura LIA nu mai pot efectua corect mișcări de pivotare sau de răsucire ale membrelor inferioare, iar în timpul activităților uzuale zilnice pot resimți un disconfort constant și/sau durere. Chiar daca ruptura de ligament incrucisat anterior se trateaza in functie de nivelul de activitate dorit, eu va recomand sa luati in calcul interventia chirurgicala al carei scop este obtinerea unui genunchi functional si stabil.

Interventia presupune reconstructia ligamentului incrucisat anterior (LIA) si poarta numele de Ligamentoplastie. Intervenția se realizează doar artroscopic, iar pe scurt presupune reconstrucția LIA cu ajutorul grefelor. Mai multe despre acest tip de intervenție și ce implică recuperarea puteți afla din acest material: https://drahmadalqadi.ro/ce-presupune-recuperarea-dupa-ligamentoplastie-ce-trebuie-sa-stiti-daca-treceti-printr-o-astfel-de-interventie/

Eu recomand grefele recoltate de la pacient (autogrefe) din numeroase considerente precum: o integrare biologică mult mai mare și rapidă comparativ cu cea a grefelor sintetice, o recoltare mult mai ușoară prin metode minim-invazive și dimensiunea acesteia ce ma ajuta sa obtin un rezultat foarte apropiat de cel anatomic. Mai multe despre grefele pe care le recomand și utilizez în ligamentoplastia LIA puteți afla citind integral acest material: https://drahmadalqadi.ro/ligamentoplastia-lia-cu-grefa-hamstring-ischiogambieri-este-des-recomandata-de-medicii-ortopezi/

Gonartroza

Pe scurt și pe înțelesul tuturor, gonartroza este artroza localizată la nivelul articulației genunchiului. În același timp, artroza reprezintă o boală degenerativa lentă (în majoritatea cazurilor), ireversibilă, care determină degradarea progresivă a cartilajului articular. Este una dintre afecțiunile care provoacă durere la nivelul genunchiului, iar uneori, aceasta este asociată și cu inflamatie sinovială minimă sau medie. Printre cele mai comune simptome se numără durerea, iar aceasta poate să apară la efort fizic, în special în mers sau atunci când urcați și/sau coborâți scările.

Printre cei mai des întâlniți factori de risc se numără traumatismele și excesul ponderal. Mai mult, practicarea sporturilor (fie de performanță, fie de plăcere) poate plasa pacientul în grupa de risc. Pe lângă acești factori de risc, există și alții la fel de importanți:

• Vârstă înaintată (Persoanele de peste 50 de ani se află în categoria de risc deorece cartilajul articular se degradează odată cu trecerea timpului),
• Sexul feminin (Gonartroza este mai des întâlnită la femeile aflate la menopauză),
• Piciorul plat,
• Prezența unor afecțiuni deja existente precum hipertensiunea arterială, hiperuricemia sau diabetul zaharat.

Dr. Ahmad Alqadi (Chirurg Ortoped)

Dacă tratamentul conservator nu a avut efectul dorit, iar durerile nu s-au ameliorat, intervenția chirurgicală este cea mai bună soluție. În cazul gonartrozei în stadiu avansat poate fi chiar prima soluție recomandată de medicul ortoped. Artroplastia totală de genunchi (protezarea genunchiului) presupune înlocuirea cartilajului articular degradat de la nivelul genunchiului cu o endoproteză (piese dintr-un aliaj metalic) care prezintă 3 mari componente: o piesă femurală, una tibială și un insert (platou). Intervenția contribuie la eliminarea durerilor, corectând deformarea piciorului și ajutând pacientul să se reintoarcă la activitățile de zi cu zi la capacitate maximă.

Sindromul de plică sinovială parapatelară internă sau externă

Pentru a înțelege ce este sindromul de plică sinovială parapatelară internă sau externă este necesar să cunoașteți ce este plica și unde o regăsim. Astfel, plica reprezintă un pliu al capsulei articulației genunchiului. Aceasta are rolul de a asigura mobilitatea articulației genunchiului. În articulația fiecărui genunchi exista 4 plici sinoviale.

Sindromul de plică sinovială parapatelară internă sau externă apare atunci când banda de țesut sinovial este inflamată ca urmare a unui traumatism sau a prezenței unei boli inflamatorii articulare. Există și situații în care pot fi afectate și persoanele care stau cu genunchii flectați pentru perioade lungi. Atunci când banda de țesut sinovial este suprasolicitată, durerea de genunchi este un prim simptom, iar aceasta poate fi însoțită de un zgomot la mișcarea articulației sau chiar de senzația de genunchi blocat.

Dacă vă este recomandat tratament conservator, în acest caz medicul ortoped poate să vă prescrie medicamente antiinflamatoare ce au ca scop reducerea inflamației. Aplicațiile locale reci ajută de asemenea la reducerea inflamației, iar repausul articular este și el recomandat în cazul pacienților diagnosticați cu această afecțiune. Dacă simptomele persistă în urma efectuării tratamentului conservator, se indică tratamentul chirurgical (artroscopia de genunchi) ce are ca scop înlăturarea artroscopică a plicii sinoviale.

Condropatiile genunchiului (leziunile de cartilaj femural/tibial/patelar)

Din punct de vedere anatomic, cartilajul este cel care acoperă capetele osoase în interiorul articulațiilor și cel care are rolul de a absorbi șocurile, asigurând o bună funcționare a articulației. Leziunile de cartilaj sunt afecțiuni frecvente, care pot apărea acut în urma unui traumatism/a unei accidentări sau în urma unor boli degenerative articulare. Leziunile de cartilaj femural/tibial sau patelar sunt afecțiuni care provoacă durere la nivelul genunchiului și care pot fi însoțite de blocajul articulației, disconfort la executarea anumitor mișcări și/sau inflamație la nivelul zonei afectate.

Atunci când cartilajul a suferit o ruptură completă, articulația se blochează, iar durerea crește foarte mult în intensitate. Dacă nu este tratată la timp, condropatia poate să limiteze sever mobilitatea pacientului.

Sindromul de bandă ilio-tibială distala

Sindromul de tract iliotibial reprezintă o afecțiune de natură ortopedică care provoacă durere la nivelul genunchiului și care este cunoscută și sub denumirile de „sindrom de tendon iliotibial” sau „sindromul de bandeletă iliotibială”. Afecțiunea se caracterizează prin durere localizată la nivelul regiunii laterale a genunchiului ca urmare a inflamației porțiunii distale ale tractului iliotibial.

Afecțiunea apare atunci când bandă iliotibiala (ligamentul care coboară în partea laterală a coapsei, de la sold papa la tibie) este suprasolicitat sau inflamat. Atunci când bandă ilio-tibială nu funcționează corect, orice mișcare care implică genunchiul nostru devine dureroasă, uneori chiar insuportabilă. Sindromul de tract iliotibial este foarte des întâlnit la sportivi, în special la alergători. Pentru început, tratamentul conservator este recomandat și are ca scop reducerea fricțiunii tendonului iliotibial pe condilul femural și implicit, ameliorarea simptomelor. În cazul în care acesta nu a avut rezultatul dorit, medicul ortoped va lua în considerare intervenția chirurgicală, care presupune îndepărtarea bursei inflamate și a porțiunii afectate a tractului iliotibial.

Ruptura de Ligament colateral medial (LCM)

Ruptura de Ligament Colateral Medial (LCM) este o altă afecțiune de natură ortopedică frecvent întâlnită, în special în entorsele de genunchi cauzate de traumatisme din timpul unor activități sportive. Atunci când are loc ruptura LCM, majoritatea pacienților aud un pocnet la nivelul genunchiului, care este urmat în cele mai multe dintre cazuri de o durere greu de suportat. Pe lângă aceasta, ruptura de Ligament Colateral Medial (LCM) mai este însoțită și de:

• Rigiditatea articulației genunchiului,
• Dificultate la încercarea flexiei genunchiului,
• O constantă senzație de instabilitate la nivelul articulației afectate,
• Disconfort resimțit la urcarea sau coborarea scărilor.

La nivel general, rupturile de ligament colateral medial (LCM) sunt clasificate astfel:

Grad I: Ligamentul a suferit o întindere.

Grad II: Pacienții diagnosticați cu ruptura LCM de gradul II au suferit o ruptură parțială a ligamentului.

Grad III: În aceste situații s-a produs ruptura completă a ligamentului, iar pacientul prezintă o laxitate severă la nivelul articulației.

În general, majoritatea leziunilor acute de grad I și II se vindecă cu ajutorul unui tratament conservator, care implică și un program de fizio-kinetoterapie la îndrumarea unui specialist. Dacă este vorba despre leziuni ligamentare multiple și severe, mai ales asociate cu o leziune LIP (Ligamentul Încrucișat Posterior), este recomandată și efectuată de către medicul ortoped o reparație, augmentare sau o reconstrucție completă a structurilor mediale ale genunchiului.

Luxațiile rotulei

Luxația de rotulă este o altă afecțiune care provoacă durere la nivelul genunchiului și care este frecvent întâlnită la sportivii de performanță sau la pacienții cu malformații anatomice de condili femurali și trohlee femurală, ca urmare a producerii unui traumatism. Luxația de rotulă reprezintă o cauză a unei rupturi sau întinderi de ligament patelo-femural medial. Ruptura se poate produce atât direct, cât și indirect. Pe scurt, ruptura poate avea loc prin contact sau fără.

Complexul medial patelo-femural este compus din retinaculul patelar medial și ligamentul femuro-patelar medial , reprezentând astfel principalul stabilizator pasiv al articulației femuro -patelare.

Atunci când se produce luxația de rotulă, pacienții pot resimți:

• Durere de intensități diferite, în funcție de particularitățile fiecărui caz,
• Instabilitate articulară;
• Dificultate la executarea anumitor mișcări precum urcarea sau coborarea scarilor;
• Blocaj articular.

În cazul în care tratamentul conservator (de exemplu imobilizarea în orteză sau recuperare medicală) nu a oferit rezultatele așteptate de pacient și/sau medic, tratamentul chirurgical rămâne cea mai bună soluție. Ce implică acesta?

• Pentru a stabiliza rotula, este nevoie ca medicul chirurg sa efectueze reconstrucția ligamentului patelo femural medial. Această intervenție presupune de asemenea și recoltarea unei autogrefe (de la pacientul în cauză), mai exact o grefă de mușchi gracilis cu un diametru de 4 mm și o lungime minimă de 18 cm. Aceasta este introdusă în rotulă, capetele sale fiind subțiate. Un aspect esențial se referă la poziționarea corectă a inserției femurale a MPFL și menținerea unei tensiuni egale la ambele capete ale grefei, lucruri de care medicul ortoped va ține cont. Un alt tip de grefă foarte des utilizată în reconstrucția MPFL este grefa din tendonul Cvadriceps.

Post operator, pacientului ii va fi recomandată purtarea unei orteze de genunchi timp de aproximativ 3 săptămâni. Mai multe despre această afecțiune puteți afla citind acest material integral: https://drahmadalqadi.ro/luxatia-de-rotula-si-reconstructia-ligamentului-patelo-femural-medial-mpfl/

Leziunea de ligament colateral lateral (LCL)

Ligamentul colateral lateral reprezintă structura principală pe partea externă a genunchiului, care previne deschiderea în varus forțat. Leziunile de    ligament colateral lateral (LCL) apar de regulă în următoarele situații:

• La opriri sau porniri bruște,
• Atunci când are loc o lovitură pe partea internă a genunchiului,
• La o hiperextensie cu sau fără contact direct.

Majoritatea pacienților cu această afecțiune sunt persoane cu un stil de viață activ, în special sportivi de performanță. Majoritatea pacienților pe care i-am diagnosticat cu această afecțiune au acuzat o instabilitate a genunchiului, durere puternică sau chiar umflături la nivelul zonei afectate. Diagnosticul în cazul leziunilor de ligament colateral lateral se stabilește de regulă în urma examinării fizice și a învestigatiei RMN.

În cazul leziunilor acute se recomandă intervenția chirurgicală, și anume reconstrucția ligamentului colateral lateral (LCL) cu ajutorul grefelor recoltate de la pacient, în special cea de ischiogambieri – Gracilis și Semitendinos (Grefa Hamstrings) deoarece prezintă două mari avantaje: durerea redusă la locul de recoltare și posibilitatea de recoltare prin tehnici minim invazive. Dacă pacientul respectă în totalitate procesul de recuperare, acesta poate reveni la activitatea sportivă în aproximativ 6-7 luni post operator.

Fracturile de platou tibial 

Fracturile de platou tibial sunt și ele afecțiuni care provoacă durere la nivelul genunchiului și care apar de regulă în urma unor traumatisme ce au loc de regulă în timpul activităților sportive suprasolicitante pentru articulația genunchiului sau în urma unui accident rutier. În cazul pacienților diagnosticați cu fractură de platou tibial, durerea este de regulă primul simptom pe care aceștia îl acuză, dar care poate fi urmată și de: umflături (edeme) la nivelul zonei afectate, mobilitate redusă la nivelul genunchiului, o ușoară deformare a articulației sau dificultăți mari în flexia sau extensia genunchiului.

Fractura platoului tibial se numără printre afecțiunile ce necesită o atenție sporită întrucât tipul de tratament ales are o mare infleunță asupra procesului de recuperare. În cazul pacienților diagnosticați cu fractură de platou tibial cu deplasare sau cu înfundare de peste 2mm a platoului, intervenția chirurgicală este cea mai bună soluție. Suprafață articulară a genunchiului trebuie refăcută în totalitate în urmă operației, iar reducerea trebuie menținută până la consolidare. În acest fel, articulația se poate vindeca corect, iar pacientul îți poate redobândi stilul de viață activ.

Indiferent de simptomele pe care le resimțiti la nivelul sistemului locomotor, medicul ortoped este singurul care vă poate pune un diagnostic corect. Nu amânați consultul de specialitate și cereți întotdeauna și a doua opinie.

Pentru mai multe detalii legate de afecțiunile sistemului locomotor ma puteți urmări și pe rețelele sociale:

• Facebook
• Instagram
• TikTok
• YouTube

Pentru programări la consultații și/sau intervenții chirurgicale puteți apela la numărul 0727366950.

The post 10 afectiuni care provoaca durere la nivelul genunchiului appeared first on Alqadi Ahmad.

La nivel general, fasciita plantara este o afectiune mai frecvent intalnita la pacientii de sex feminin. Desi cauzele exacte nu sunt cunoscute, prezenta sarcinii sau purtarea incaltarilor cu toc sunt doua dintre motivele care le plaseaza in categoria de risc pentru a dezvolta aceasta afectiune.

Fasciita plantara – Ce este si care sunt cauzele de aparitie ale afectiunii?

Fasciita plantara este o afectiune cauzata de inflamarea sau ruptura fasciei plantare, un ligament puternic de lungi dimensiuni localizat in partea inferioara a piciorului, care conecteaza osul calcaiului la degetele de la picioare. Aceasta afectiune este frecvent intalnita la sportivii de performanta, in special la alergatori, iar la polul opus se afla persoanele supraponderale, la fel de supuse riscului de a dezvolta fasciita plantara. Exista si situatii in care incaltamintea inadecvata pe care alegem sa o purtam ne poate plasa in categoria de risc. Alte cauze ce determina aparitia fasciitei plantare pot fi:

• Persoanele cu un stil de viata activ sau cele a caror job implica statul in picioare pentru perioade lungi de timp. Fasciita plantara poate sa apara ca urmare a suprasolicitarii ligamentelor fasciilor plantare,
• Femeile insarcinate intrucat fascia plantara este supusa unei greutati mai mari decat in mod obisnuit, provocand in acest fel iritarea sau inflamarea ligamentului,
• Diversi factori biomecanici precum o structura anormala a piciorului, cum ar fi picioarele plate, arcadele inalte sau un stil de mers anormal,
• Muschii incordati ai gambei sau tendonul lui Ahile – incordarea sau suprasolicitarea acestor zone poate duce catre inflamarea fasciei plantare.

Simptome comune in cazul fasciitei plantare

Chiar daca simptomele difera in functie de particularitatile fiecarui caz in parte, exista cateva des intalnite in cazul pacientilor diagnosticati cu fasciita plantara. De regula, durerea este prima care apare si poate sa difere in intensitate, in functie si de activitatile pe care le aveti in viata de zi cu zi si intensitatea acestora. Mai mult, durerea poate fi insotita si de:

• Rigiditate la nivelul piciorului, resimtita mai ales in repaus sau dimineata,
• Deformarea sau inflamarea calcaiului,
• Disconfort la mers si mai ales in timpul activitatilor sportive,
• Disconfort si/sau durere la flexarea piciorului sau a degetelor.

Indiferent de simptomele pe care le aveti, de frecventa sau intensitatea lor, vizita la medicul ortoped este primul pas pe care va recomand sa il faceti pentru confirmarea diagnosticului si pentru a beneficia de tratamentul potrivit.

Cum este diagnosticata fasciita plantara?

Pentru inceput, medicul ortoped va efectua examinarea fizica cu scopul de a localiza durerea. Pacientului i se poate recomanda flexarea piciorului in timp ce medicul ortoped poate palpa/apasa pe fascia plantara pentru a vedea daca durerea creste in intensitate atunci cand piciorul este flexat. Mai mult, daca umflarea sau roseata este prezenta in zona afectata medicul ortoped va sesiza.

Daca este necesar, medicul ortoped poate recomanda si:

• Efectuarea unei radiografii, ecografii  sau a unui RMN pentru a exclude prezenta altor afectiuni asociate precum o fractura.

Dupa confirmarea diagnosticului, medicul ortoped poate decide ce tip de tratament este potrivit pacientului in cauza si ce va implica procesul de recuperare.

Cum este tratata fasciita plantara?

De regula, fasciita plantara este tratata pentru inceput conservator. Daca simptomele nu se amelioreaza sau chiar se agraveaza, in acel moment medicul ortoped va recomanda efectuarea interventiei chirurgicale. Cu toate acestea, cei mai multi dintre pacientii care se prezinta la consult inca de la primele simptome vor incepe tratarea afectiunii pe cale non-chirurgicala. Ce implica tratamentul conservator?

• Repausul (Pentru inceput, pacientilor li se recomanda repausul si incetarea oricarei activitati fizice ce suprasolicita calcaiul)
• Purtarea unei orteze la recomandarea medicului ortoped. Mai mult, alegerea unor incaltari cu sustinere pentru fasceita plantara, dar si utilizarea ortezelor-sustinatori plantari precum insertiile amortizate sau suporturile pentru calcaie pot fi de folos si pot ameliora durerea localizata la nivelul calcaiului.
• Utilizarea unei atele/orteze de pozitie pe intreaga perioada a noptii pentru a mentine piciorul flexat, fara a-l incorda.
• Administrarea unor medicamente antiinflamatoare nesteroidiene pentru ameliorarea durerii.
• Un program de fizio-kinetoterapie la indrumarea unui specialist.

Interventia chirurgicala in cazul fasciitei plantare

In cazul in care tratamentul conservator nu a oferit rezultatele dorite, iar simptomele nu s-au ameliorat, medicul ortoped poate recomanda interventia chirurgicala. Interventia chirurgicala ce poate fi realizata in cazul fasciitei plantare poarta numele de „fasciotomie plantara ” si presupune eliberarea fasciei plantare prin tehnici chirurgicale minin-invazive si implicit, prin incizii de foarte mici dimensiuni.

Interventia este 100% sigura si eficienta, iar perioada de recuperare nu este foarte lunga. Daca respectati sfaturile medicului ortoped cu atentie va veti putea reintoarce la activitatile de zi cu zi in scurt timp, iar pe cele sportive le puteti relua la capacitate maxima.

Pentru programari la consultatii si/sau interventii chirurgicale puteti suna la: 0727366950

Pentru mai multe detalii legate de afectiuni ortopedice ma puteti urmari si pe retelele sociale:

• Facebook
• Instagram
• TikTok
• YouTube

Citeste si:

• Tratamentul leziunilor de menisc de grad 3
• Grefele utilizate în reconstrucția ligamentului încrucișat anterior
• Cum te pregătești pentru o artroscopie: ghid rapid pentru pacienți
• Cazul zilei: Leziune de cartilaj la o pacientă tânără
• Când se recomandă Ligamentoplastia LIA?

The post Fasceita plantara – cauze de aparitie si tipuri de tratament appeared first on Alqadi Ahmad.

De ce apare și cine este mai predispus sa dezvolte neuromul morton?

Desi cauzele de aparitie ale acestei afectiuni nu sunt foarte clare in totalitate, suprasolicitarea nervului digital plantar este una dintre cele mai des intalnite cauze care contribuie la ingrosarea si umflarea zonei afectate. Neuromul Morton este cunoscut si sub denumirea de „Neuromul interdigital” si este cel mai des localizata intre degetele doi si trei sau intre degetele trei si patru deoarece fiind un spatiu mai ingust intre acestea, compresia nervului poate avea loc mai usor.

Mai mult, fiind o patologie care afecteaza nervii interdigitali plantari, incaltamintea pe care alegem sa o purtam poate fi un factor ce influenteaza intr-o mare masura aparitia acestei afectiuni. Astfel, persoanele care practica de exemplu balet sau care poarta pantofi incomozi sunt mai predispuse sa dezvolte Neuromul Morton. Pe langa acestea, supraponderalii se afla si ei in categoria de risc intrucat o greutate peste medie poate pune o mai mare presiune asupra acestui nerv.

Simptome frecvente in cazul Neuromului Morton

Chiar daca simptomele difera de regula de la un pacient la altul, durerea localizata la nivelul piciorului, o senzatie constanta de arsura, dar si o amorteala la nivel interdigital sunt cateva dintre simptomele pe care le precizeaza multi pacienti in timpul consultatiei de specialitate.

Pot aparea inclusiv furnicaturi (parestezii) la anumiti pacienti in timp ce, o parte dintre ei precizeaza ca simptomele sunt ameliorate pentru o anumita perioada. Chiar si in cazul in care acestea dispar si reapar dupa o anumita perioada, este important sa apelati la medicul ortoped din prima clipa in care acestea isi fac aparitia. In acest fel aveti sanse mult mai mari de a va recupera mult mai usor si intr-un timp mai scurt.

Tratamentul conservator in cazul Neuromului Morton

Si in cazul acestei afectiuni, este indicat ca prima data sa se incerce tratarea acesteia conservator. Ce poate include tratamentul nechirurgical?

• Alegerea unor incaltari corespunzatoare care sa ofere piciorului o pozitie cat mai confortabila. Asta inseamna ca pantofii cu toc inalt trebuie evitati pe cat de mult posibil;
• Aplicarea compreselor cu gheata pentru a ameliora durerea;
• Utilizarea sustinatoarelor plantare;
• Administrarea medicamentelor antiinflamatoare;
• Injectiile locale in anumite situatii.

Daca simptomele nu s-au ameliorat in urma tratamentului conservator, interventia chirurgicala este recomandata si efectuata de catre medicul specialist.

In ce consta tratamentul chirurgical in cazul neuromului Morton?

Tratamentul operator presupune îndepărtarea porțiunii afectate a pachetului nervos și retensionarea ligamentului intermetatarsian. Acest lucru se poate realiza printr-o incizia de mici dimensiuni (cca 2-3cm) efectuată pe fața dorsală a antepiciorului.

Pentru programari la interventii si consultatii ma puteti contacta la numarul 0727 366 950.

Pentru mai multe informatii legate de afectiunile ortopedice ma puteti urmari si pe retelele sociale:

• Facebook
• Instagram
• TikTok
• YouTube

Citeste si:

• Tratamentul leziunilor de menisc de grad 3
• Grefele utilizate în reconstrucția ligamentului încrucișat anterior
• Cum te pregătești pentru o artroscopie: ghid rapid pentru pacienți
• Cazul zilei: Leziune de cartilaj la o pacientă tânără
• Când se recomandă Ligamentoplastia LIA?

The post Neuromul Morton – Ce este si cine este mai predispus sa il dezvolte? appeared first on Alqadi Ahmad.

Daca vreti sa aflati mai multe despre artroscopia de glezna, cand este recomandata si ce implica aceasta procedura puteti citi din materialul pe care l-am pregătit pentru voi.

Glezna – Scurta lectie de anatomie

Glezna reprezinta un segment pe care il regasim la nivelul membrului inferior care cuprinde portiunea articulatiei tibiei cu tarsul. Muschii, tendoanele si ligamentele care sprijina articulatia gleznei se afla in stransa legatura si permit propulsarea corpului. Deseori, articulatia gleznei functioneaza precum o balama intrucat permite membrelor inferioare sa execute numeroase miscari, corect.

Ce afectiuni ale gleznei putem diagnostica si trata cu ajutorul artrocopiei?

Doua dintre avantajele acestei proceduri se refera la diagnosticarea corecta si tratarea leziunilor gleznei. De regula, pacientii care acuza diverse simptome la nivelul gleznei au nevoie de un examen clinic si o serie de investigatii in prima faza. In cazul in care medicul ortoped doreste o a doua confirmare, poate apela la artrocopie atat pentru diagnostic, cat si pentru tratament.

In cadrul acestei proceduri, iata care sunt tipurile de afectiuni ce pot fi diagnosticate si tratate prin intermediul artroscopiei:

• Corpi liberi intraarticulari (acestia reprezinta bucati de cartilaj desprinse, ca urmare a unui traumatism puternic sau a unor boli congenitale),
• Leziuni de cartilaj de natura traumatica sau cauzate de prezenta unor boli degenerative in cazul varstnicilor (In multe dintre cazuri sunt practicate de catre medicii ortopezi diverse tehnici de regenerare de cartilaj sau reconstructie cu cartilaj artificial, mai exact matrice de colagen artificial prin intermediul tehnicii AMIC),
• Leziuni ligamentare (apar de regula in urma traumatismelor),

• Sindroame de impingement anterior sau posterior de glezna (simptomele in cazul acestei afectiuni sunt in general greu de suportat sau ignorat. Pacientii acuza durere, blucaj articular, umflaturi la nivelul gleznei si limitarea mobilitatii in timpul mai multor activitati precum mersul, urcatul si/sau coboratul scarilor),
• Tendinita ahileana sau peroniera (Aceasta afectiune se manifesta prin inflamarea tendonului lui Achile, cel mai puternic tendon din organism aflat in partea posterioara a gambei si gleznei) sau inflamatia tendoanelor peroniere care se afla pe fata externa a gleznei.

 Artroscopia de glezna – Ce este si cum se desfasoara?

Primul pas care va fi efectuat pacientilor consta in anestezia rahidiana sau generala. Ulterior, medicul ortoped poate realiza incizii de foarte mici dimensiuni care ii permit patrunderea artroscopului in interiorul articulatiei. Datorita acestuia pot fi vizualizate si tratate leziunile la nivelul gleznei, iar avantajul foarte mare consta in timpul scurt al interventiei.

Mai mult, inciziile milimetrice nu necesita o expunere larga a articulatiei, iar in acest fel complicatiile sunt mai rare decat la o interventie pe cale deschisa, iar sangerarea minima. Fiind vorba de chirurgie minim invaziva, o astfel de interventie poate dura intre 30 si 90 de minute, in functie de gradul de afectare al gleznei.

Recuperarea in cazul artroscopiei de glezna

Pe langa reusita medicului ortoped, comportamentul pacientului post operator este un element esential de care poate depinde aceasta reusita in final, dar si perioada de recuperare. Daca aceasta este respectata, pacientul se poate recupera intr-un timp mai scurt si poate reveni la activitatile zilnice mai rapid. Astfel, in urma interventiei pacientul va putea merge cu ajutorul carjelor, iar din urmatoarea zi post operator poate sa inceapa deja un program de fizio-kinetoterapie la indrumarea unui specialist. De regula sunt recomandate aproximativ 3-4 sedinte pe saptamana pe o perioada de circa 3 luni de zile.

Pacientul poate relua de asemenea cateva activitati fizice usoare care pun in miscare si antreneaza articulatiile. Inotul sau bicicleta statica sunt doua dintre activitatile recomandate pacientilor care au trecut printr-o artroscopie de glezna. Activitatile sportive mai complexe precum fotbalul, baschetul sau jogging-ul pot fi reluate abia dupa aproximativ 3-4 luni de zile insa cu mare atentie.

Recomandarea mea:

Chiar daca artroscopia de glezna este o procedura de rutina pentru medicii si chirurgii ortopezi care efectueaza aceasta interventie, un rezultat bun pe termen lung se poate obtine doar atunci cand pacientul respecta in totalitate sfatul specialistului. Nu amanati vizita la medic si nu ignorati nici un simptom care apare, chiar daca pe moment acesta tinde sa se amelioreze. Intarzierea poate agrava diagnosticul si va poate ingreuna procesul de recuperare.

Pentru programari la consultatii si/sau interventii chirurgicale puteti apela la numarul 0723 307 307.

Ma puteti urmari si pe paginile retelelor sociale daca va doriti sa aflati mai multe despre afectiunile ortopedice:

• Facebook
• Instagram
• TikTok
• YouTube

The post Artroscopia de glezna – Ce este si cand se recomanda? appeared first on Alqadi Ahmad.

Accidentele rutiere, cauze frecvente ale fracturilor de glezna

In primul rand, articulatia gleznei se compune din trei oase: tibia, fibula si talusul. Atunci cand unul sau mai multe dintre cele trei oase se rupe, apare fractura de glezna, iar simptomele se instaleaza imediat dupa accidentare. Cum se poate intampla asta?

• Daca rotiti sau rasuciti glezna foarte brusc, fortand-o.
• Daca v-ati accidentat in timpul unei activitati sportive de exemplu.
• Daca ati cazut sau v-ati impiedicat.
• Daca ati suferit un accident rutier in care glezna a fost afectata.

Fractura gleznei. Afectiunea care provoaca simptome greu de suportat

Pe langa durerea de intensitate mare pe care am mentionat-o, fractura de glezna este o afectiune care va poate da numeroase simptome, si nici unul dintre ele nu este usor de suportat:

• Imposibilitatea de a va sprijini in piciorul afectat.
• Roseata la nivelul zonei afectate.
• Umflarea gleznei, urmata de o sensibilitate destul de mare in momentul in care atingeti glezna.

Cate tipuri de fracturi ale gleznei exista?

Primul pas pe care trebuie sa-l faceti daca v-ati accidentat glezna? Apelati la un medic ortoped deoarece el poate da un diagnostic corect si va poate recomanda tratamentul potrivit. Daca fractura este usoara, o sa beneficiati de un tratament conservator, fara interventie chirurgicala. Insa, mai intai de toate, trebuie sa intelegeti ca exista mai multe tipuri de fracturi, iar tratamentul difera de la un caz la altul. Asadar, fracturile de glezna pot implica:

• Doar maleola laterala (face parte din baza peroneului si se poate observa la exterior)
• Maleola laterala si mediala (face parte din baza tibiei si se poate observa la interior (intre picioare)
• Toate cele 3 maleole: laterala, mediala si posterioara (face parte din baza tibiei)

Imobilizarea gleznei, un posibil tratament conservator in cazul anumitor tipuri de fracturi

• Daca in urma unui traumatism glezna este inca stabila, va numarati printre pacientii norocosi. Daca va confruntati cu fractura la nivelul maleolei laterale (fractura a fibulei), tratamentul conservator este suficient in anumite cazuri si pentru anumiti pacienti. Asta in cazul in care repet, glezna este stabila, iar oasele si ligamentele nu sunt rupte. El poate presupune imobilizarea gleznei pe o perioada de aproximativ cateva saptamani cu un aparat gipsat circular sau o orteza. In aceasta perioada, pacientul isi va recapata usor usor mobilitatea, iar in cateva luni chiar va putea sa se intoarca la activitatile de zi cu zi. Cel mai important, in tot acest timp medicul ortoped va trebui sa va supravegheze si monitorizeze starea de sanatate a piciorului.
  
• Si in cazul fracturii de maleola mediala (fractura a tibiei), imobilizarea gleznei poate fi o solutie suficienta. Asta va decide medicul ortoped in urma unei radiografii de stres. Daca diagnosticul este confirmat, glezna va fi imobilizata cu ajutorul unei orteze care nu ii va permite pacientului sa calce pe piciorul afectat pe o perioada de minim o luna de zile.
  
• Daca zona din spatele tibiei este afectata, atunci va confruntati cu o fractura de maleola posterioara. In cazul acesta, este putin mai dificil. Un diagnostic corect este singurul care poate stabili tipul de tratament. Daca fragmentul osos nu a fost afectat intr-o mare masura, imobilizarea gleznei cu ajutorul unei orteze este si in situatia aceasta o posibila solutie. In general, pacientul trebuie sa fie foarte atent si sa nu se sprijine pe piciorul afectat pentru aproximativ 5, chiar 6 saptamani.

Vizita regulata la medicul ortoped, necesara dupa imobilizarea gleznei

• Indiferent de tipul fracturii si gradul de afectare al gleznei, daca medicul v-a recomandat un tratament conservator, orice pacient trebuie sa vina regulat la consult. Acest lucru se intampla pentru ca medicul ortoped sa poata monitoriza glezna si sa poata decide daca tratamentul are efect sau nu.
  
• De regula, daca va confruntati cu fractura bimaleolara, cele doua maleole sunt afectate (maleola laterala si cea mediala), iar glezna devine instabila. Daca exista pacienti in varsta sau cu diverse afectiuni pentru care interventia chirurgicala reprezinta un pericol si un risc prea mare, imibilizarea se va face si de data asta. Insa, pana cand se va retrage edemul se vor folosi atele, urmand ca mai apoi sa se aplice un aparat gipsat.
  
• In cazuri mai grave, daca toate cele trei maleole sunt afectate, va confruntati cu o fractura trimaleolara. Asta inseamna ca glezna este foarte instabila, iar tratametul conservator este o solutie doar daca pentru pacient, interventia chirurgicala este un risc mult prea mare.

Cand este necesara interventia chirurgicala in cazul fracturii de glezna?

In cazuri mai grave, interventia chirurgicala este cea mai buna solutie. Asta inseamna ca glezna a atins un grad mare de instabilitate, iar vindecarea ei presupune chirurgie ortopedica. Indiferent de tipul fracturii, ortopedul este singurul care poate lua o decizie cu privire la tipul tratamentului.
Fractura de maleola laterala: In cazul in care glezna este instabila, medicul ortoped va recomanda cu siguranta interventia chirurgicala. Doar in acest fel mobilitatea se poate redobandi, iar pacientul se va putea reintoarce la activitatile zilnice in cateva luni. Interventia presupune ca fragmentele osoase sa fie mai intai repozitionate, si ulterior fixate prin placa si suruburi.

• Fractura de maleola mediala: Daca si in cazul acesta glezna este instabila, iar gradul de afectare al maleolei este ridicat, medicul ortoped va opta pentru interventia chirurgicala. Ea presupune ca fragmentele osoase sa fie fixate cu ajutorul suruburilor sau cu un sistem de Hobanaj (Brose + Sarma). Nu va temeti, este o tehnica de fixare cu rezultate foarte bune.
• Fractura de maleola posterioara: Daca fractura este deplasata, iar glezna a atins un grad mai mare de afectare, interventia chirurgicala este si in cazul acesta absolut necesara. Cum am mentionat mai sus, se vor folosi tehnici de fixare prin care glezna iti va recapata mobilitatea, iar posteriorul tibiei va fi fixat.
• Si in cazul fracturii bimaleolara si/sau trimaleolara, tratamentul chirugical presupune utilizarea unor tehnici de fixare prin care articulatia gleznei se va vindeca, permitand pacientului dupa recuperare sa execute orice tip de miscare a gleznei.

Instabilitatea gleznei, provocata si de ruptura ligamentelor

Mai exista o situatie in care glezna poate fi destul de grav afectata, iar acest lucru poarta numele de Sindesmoza tibio-peroniera. Mai exact, articulatia aceasta se afla intre tibie si peroneu, cele doua oase unite prin ligamente. Daca ligamentele se rup, singura solutie este interventia chirurgicala. Tehnicile de fixare prin care sunt utilizate suruburi sau fire de fixare a sindesmozei (Tightrope) sunt foarte eficiente si in astfel de situatii.

Procesul de recuperare, important in reluarea activitatilor de zi cu zi

Absolut orice pacient isi doreste o recuperare cat mai usoara si de scurta durata. Ca acest lucru sa fie posibil, este necesar sa va prezentati la medicul ortoped de fiecare data cand intampinati probleme la nivelul sistemului locomotor. In cazul fracturii de glezna, indiferent de tipul ei, recuperarea reprezinta una dintre cele mai importante perioade. Fie ca ati trecut printr-o interventie chirurgicala, fie ca aveti glezna imobilizata, respectati fiecare sfat al ortopedului si nu grabiti procesul de recuperare. S-ar putea sa faceti chiar mai rau si involuntar, sa-l prelungiti. Este foarte posibil sa aveti nevoie de cateva luni pana cand o sa va recapatati mobilitatea si nu veti mai schiopata insa, aveti rabdare.

Dr. Ahmad Alqadi

Citeste si alte articole:

• Tratamentul leziunilor de menisc de grad 3
• Grefele utilizate în reconstrucția ligamentului încrucișat anterior
• Cum te pregătești pentru o artroscopie: ghid rapid pentru pacienți
• Cazul zilei: Leziune de cartilaj la o pacientă tânără
• Când se recomandă Ligamentoplastia LIA?

• Facebook
• Instagram
• YouTube
• TikTok

The post Fractura de glezna – Afectiunea care apare la orice varsta appeared first on Alqadi Ahmad.

Tendonul lui Ahile. Ce este si ce rol are?

Tendonul ahilean este o structura foarte puternica, fibroasa, care insera muschii gambei pe calcai. Pe langa asta, este cel mai mare tendon din organism, iar rolul sau este foarte important in mai toate activitatile care implica picioarele noastre: mers, alergat, stat pe varfuri, catarat, condus etc… Cu alte cuvinte, fara el nu am putea desfasura numeroase activitati de zi cu zi.

Durere greu de suportat. Simptom frecvent in cazul rupturii de tendon ahilean

Ruptura Tendonului lui Ahile se numara printre afectiunile pe care nu ai cum sa le treci cu vederea. Si asta pentru ca atunci cand apare, vine alaturi de cateva simptome greu de suportat.

Ruptura partiala a tendonului ahilean

Daca sunteti printre cei putini mai norocosi, fisurile de la nivelul fibrelor tendonului pot determina si o ruptura partiala. In acest caz, simptomele nu sunt la fel de puternice, ci mai degraba veti simti o pocnitura chiar in spatele calcaiului sau gambei in momentul in care va accidentati.

Ruptura totala a tendonului ahilean

In cazul rupturii totale, durerea este foarte puternica. Majoritatea pacientilor pe care i-am tratat au acuzat si:

• Imposibilitatea de a executa anumite miscari cu piciorul (urcarea scarilor, coborarea scarilor)
• Imposibilitatea folosirii muschilor gambei in timpul mersului
• Imposibilitatea de a sta pe varful degetelor
• Tumefiere deasupra calcaiului
• Trosnituri la nivelul acestei zone simtite exact in momentul rupturii

Tinerii si sportivii, predispusi la ruptura tendonului ahilean

Cauzele aparitiei acestei afectiuni sunt multiple insa, de cele mai multe ori este vorba despre un incident traumatic. Asadar, daca practicati sporturi precum tenisul, fotbalul, dansul, baschetul sau alpinismul, aveti grija. Ele presupun porniri si opriri bruste, alergare, sarituri sau catarat. Toate aceste activitati forteaza calcaiul. Totusi, mare atentie chiar si in timpul unui simplu antrenament la sala. Incalziti muschii corpului si nu supuneti calcaiul la diferite miscari pe care nu le puteti executa cu usurinta si in siguranta. Exista si situatii in care tendonul poate fi afectat si in urma abuzului de anumite antibiotice sau din cauza altor boli precum diabetul.

Repausul si gheata, solutii de tratament conservator pentru ruptura de tendon ahilean

Ca pentru oricare alta afectiune, primul pas este acela de a o trata conservator, fara interventie chirurgicala. In cazul in care tendonul lui Ahile este rupt partial, pentru inceput, recomandarile mele arata astfel:

1. Repaus. Fara odihna este foarte probabil ca procesul de vindecare a tendonului sa se prelungeasca semnificativ.
2. Gheata. In unele cazuri, repausul si compresele cu gheata sunt suficiente. Cu toate acestea, fara sfatul unui medic ortoped nu puteti spera ca un tratament facut acasa sa dea roade in totalitate. Ortopedul este singurul care va poate da tratamentul corect pe baza diagnosticului.
3. Exercitii de ridicare a membrului afectat deasupra nivelului inimii. Acest lucru ajuta la diminuarea inflamatiei.
4. Un program de fizio-kinetoterapie la indrumarea unui specialist.
5. Purtarea unei orteze pentru ca glezna sa poata ramane imobilizata, permitand tendonului sa se vindece intr-o perioada mai scurta de timp.

Sutura tendonului lui Ahile, solutia chirurgicala in cazul unei rupturi totale

In cazul in care tratamentul conservator nu a avut efectul dorit, iar durerile pacientului persista sau chiar mai rau, se agraveaza, operatia este solutia. Sutura presupune coaserea celor doua capete ale tendonului rupt. Aceasta se poate face deschis sau prin tehnici minim invazive. De preferat este aceasta tehnica minim-invaziva deoarece are o serie de avantaje pentru pacient: spitalizarea este redusa, iar cicatricile post operatorii aproape insesizabile. De asemenea, recuperarea se face mult mai usor. Cu toate acestea, ortopedul va decide cum va efectua operatia in functie de gradul de afectare al tendonului si bineinteles, in functie de varsta pacientului.

Tineti cont intotdeauna de sfatul medicului ortoped si urmati instructiunile sale. In acest fel, sansele de recuperare rapida se maresc pe zi ce trece.

Imi puteti urmari activitatea si pe celelalte retele sociale:

• Facebook
• Instagram
• TikTok
• YouTube

The post Ruptura tendonului ahilean. Ce este si cum o putem trata? appeared first on Alqadi Ahmad.

Hallux valgus (HV) reprezinta o proeminenta pe partea interna a piciorului (mont), produsa de capul primului metatarsian asociata cu deplasarea simultana a degetului mare (haluce) spre lateral, catre degetele vecine.

Termenul “hallux” provine de la “haluce” adica degetul mare de la picior.
Termenul “valgus” defineste devierea spre lateral a acestui deget

A. Factori favorizanți

• anumite morfotipuri ale piciorului (tipuri constituționale), prin raporturile de mărime particulare a oaselor, favorizează tulburările de statică;
• preponderența feminină a acestei deformații (95%) se poate explica prin laxitatea ligamentară tipică, condiționată hormonal (deci exacerbată la pubertate și menopauză); ligamentele antepiciorului cedează, favorizând deplasarea și proeminența primului metatarsian.
• bolile inflamatorii destabilizează întreg piciorul și produc printre altele un hallux-valgus rapid evolutiv; ca de exemplu “Poliartrita Reumatoida”.
• traumatisme din antecedente, ce au au fragilizat structurile osteo-ligamentare ale piciorului și au modificat raporturile dintre ele.

B. Factori de risc

• încălțămintea „elegantă” și incomodă, strâmtă și cu tocuri, nu generează hallux-valgus-ul ci doar îl agravează pe cel preexistent;
• istoricul familial își spune cuvântul, fiicele „moștenind” piciorul mamei în peste 50% dintre cazuri;
• piciorul plat poate favoriza într-o oarecare măsură apariția deformației, prin alungirea mecanică relativă a razei 1.
• obezitatea, prin propriile mecanisme de acțiune, pot favoriza apariția deformației.

Tratamentul:

Tratamentul nechirurgical este paleativ avand un efect temporar si consta mai ales in adaptarea pacientului la afectiune. Consta in purtarea unui pantof adecvat (moale, larg), in evitarea efortului si a ortostatismului prelungit, slabire in greutate, sustinatoare plantare (poate ameliora metatarsalgia dar nu corecteaza deformatia), spatiatoare interdigitale si orteze de corectie (valoarea lor este controversata).

Tratamentul chirurgical pentru Hallux Valgus se adreseaza pacientilor la care simptomatologia nu mai este tolerata si nu mai poate fi ameliorata prin tratament nechirurgical. De asemenea este indicata pacientilor la care deformarea degetului mare duce la compresiune pe degetele invecinate cu deformarea progresiva a acestora.

Scopul operatiei este in primul rand  de a reduce la maximum simtomatologia pacientului (durerea) si de a reface functia si comfortul piciorului si numai in al doilea rand de a reface estetica sa.
Pentru atingerea acestui scop trebuie sa existe o buna cooperare intre pacient si medic. Pacientul trebuie sa inteleaga ce se urmareste prin interventia chirurgicala propusa si cum se poate atinge scopul propus precum si sa cunoasca potentialele pericole si complicatii ce pot sa apara.

Corectia chirurgicala se poate realiza numai prin proceduri radicale care se adreseaza motivului pentru care este prezenta defomatia piciorului. Asta presupune realinierea segmentelor osoase prin practicarea de osteotomii (fracturi contrololate la nivelul osos si de aspectul dorit de chirurg), repozitionarea  segmentelor osoase si fixarea acestora prin dipozitive metalice metalice adecvate (suruburi de titan). Se obtine astfel un montaj stabil, solid care faciliteaza consolidarea osului si permite mobilizarea cat mai rapida si recuperarea piciorului operat.

Fara corectia axului osos (metatars, falanga) nu se poate obtine un rezultat durabil. Acestei “componente osoase” a operatiei i se asociaza o “componenta de parti moi” prin care se elibereaza din tractiunea tendoanelor de la nivelul falangei, se repozitioneaza oasele sesamoide, se reface capsula articulara. Aplicarea doar a “componentei de parti moi” este urmata de recidiva. Aplicarea “componentei osoase” reduce riscul de recidiva la minimum.
Conduita postoperatorie.

Postoperator, se recomanda mobilizarea precoce a piciorului si sprijinul rapid pe acesta cu ajutorul unui pantof special. In primele zile se recomanda pozitia ridicata a piciorului, crioterapie locala (punga cu gheata) precum si tratament medicamentos adecvat (conform retetei).

Citeste si:

• Tratamentul leziunilor de menisc de grad 3
• Grefele utilizate în reconstrucția ligamentului încrucișat anterior
• Cum te pregătești pentru o artroscopie: ghid rapid pentru pacienți
• Cazul zilei: Leziune de cartilaj la o pacientă tânără
• Când se recomandă Ligamentoplastia LIA?

• Facebook
• Instagram
• TikTok
• YouTube

The post Hallux Valgus (Montul) appeared first on Alqadi Ahmad.