Genunchiul reprezintă una dintre cele mai mari, dar și complexe articulații ale corpului nostru, a cărei importanță este dată de rolurile pe care le are la nivelul fiecărui organism: permite efectuarea mișcărilor de flexie, extensie și rotație; se comportă ca un amortizor pentru șocuri, asigură stabilitate și ne ajută să menținem poziția verticală a corpului. Din punct de vedere anatomic, există patru mari ligamente ce intră în componența articulației genunchiului, iar rolul fiecăruia, dar și afecțiunile pe care le riscă le veți afla din acest articol.
Câte ligamente regăsim la nivelul unui genunchi?
Așa cum am menționat anterior, genunchiul este una dintre cele mai mari și complexe articulații din corpul nostru, cu numeroase responsabilități ce implică: susținerea greutății corpului în timpul diferitelor mișcări, chiar și foarte simple precum mersul; alături de efectuarea mișcărilor de flexie, extensie și rotație a articulației, având de asemenea capacitatea de a acționa precum un amortizor în momentul producerii șocurilor la nivelul acestei zone.
Genunchiul are în componența sa patru mari ligamente, ce poartă următoarele denumiri: Ligamentul încrucișat anterior sau LIA (acesta se inserează în aria intercondiliană anterioară), Ligamentul încrucișat posterior sau LIP (acesta se inserează în aria intercondiliană posterioară), Ligamantul colateral lateral sau LCL (compus din fibre întinse, aflate între capul fibulei și epicondilul lateral) și nu în ultimul rând, Ligamentul colateral medial sau LCM (acesta se inserează pe capsulă).
Ce este ruptura de ligamente?
În general, ligamentele ce compun articulația genunchiului au o rezistență crescută însă, cu toate acestea, la nivelul lor se poate produce o ruptură, în special atunci când pacientul suferă un traumatism (mai mult sau mai puțin puternic) la nivelul oricăruia dintre cele patru. Cu toate acestea, rezistența ligamentelor diferă, făcând ca anumite ligamente să fie mai puternice, comparativ cu altele. De exemplu, Ligamentul Colateral Lateral (LCL) are o rezistență mai mare față de Ligamentul Încrucișat Anterior (LIA), care este cel mai des lezat, indiferent de categoria de vârstă.
Așadar, haideți să discutăm despre fiecare ligament în parte, care sunt cauzele comune ce produc leziuni la nivelul acestora, cum recunoaștem simptomele, ce avem de făcut dacă le experimentăm pe oricare dintre cele menționate și câte tipuri de tratament există în funcție de patologia cu care ați fost diagnosticați.
Ce trebuie să știi despre Ligamentul Încrucișat Anterior (LIA)
Localizare și rol: Ligamentul încrucisat anterior (LIA) este unul dintre cele 4 ligamente, care traversează în diagonală centrul genunchiului, iar rolul său principal este acela de stabilizator al articulației în plan antero-posterior.
Despre ruptura de ligament încrucișat anterior: Ruptura de Ligament Încrucişat Anterior (LIA) produce diferite grade de durere și disconfort, instabilitatea genunchiului sau chiar incapacitatea de a mai călca corect. Este des întâlnită la pacienții între 15 și 40 de ani care practică activități fizice solicitante pentru genunchi, în special la sportivii de performanță. Cu toate acestea nu este o regulă, iar orice persoană cu un stil de viață activ poate fi supusă riscului de a suferi o ruptură la nivelul LIA.
Cauze comune ce duc la ruptura LIA: De regulă, ruptura ligamentului încrucișat anterior (LIA) se produce în timpul practicării activităților fizice, care pun presiune mai mare pe genunchi. Indiferent că este vorba despre practicarea unui sport de performanță sau în scop recreațional, există câteva mișcări care plasează pacientul în categoria de risc pentru a dezvolta această afecțiune precum: schimbările rapide de directie, decelerarea bruscă sau săriturile.
Simptome des întâlnite în ruptura LIA: Durerea de mare intensitate (instalată brusc de multe ori), imposibilitatea efectuării diferitelor activități fizice, inflamația localizată la nivelul zonei afectate, o senzație constantă de instabilitate a genunchiului, limitarea mișcărilor de la nivelul genunchiului în jos sau disconfort resimțit atât în mers, cât și în repaus.
Atunci când un pacient a suferit o accidentare puternică, ligamentul încrucișat anterior este forțat, provocând așadar de la întinderi, și până la rupturi parțiale și/sau complete. În aproximativ jumătate dintre cazuri, atunci când are loc un traumatism la nivelul LIA, pacientul poate experimenta anumite cracmente sau pocnituri la nivelul zonei afectate. Senzatia de „pocnire” a genunchiului apare exact în momentul producerii accidentării.
Tratamentul rupturilor de ligament încrucișat anterior (LIA): Tratamentul leziunilor ligamentului incrucisat anterior (LIA) este întotdeauna individualizat, în funcție de particularităție fiecărui caz, iar operația este recomandată doar în cazul anumitor pacienți. Reconstrucția LIA sau Ligamentoplastia se efectuează doar artroscopic, scopul fiind acela de a obține un genunchi stabil, complet funcțional și care să-i ofere pacientului posibilitatea de a se reîntoarce la activităție de zi cu zi și de asemenea la cele sportive, la capacitate maximă, exact ca înainte de accidentare.
Tratamentul conservator în cazul rupturii LIA: În cazul rupturilor parțiale sau atunci când sănătatea pacientului nu permite efectuarea intervenției chirurgicale, tratamentul conservator este soluția indicată. Acesta presupune în cele mai multe dintre situații următoarele: imobilizarea într-o orteză, efectuarea unui program de kinetoterapie, tonifiere musculară, dar și a ședințelor de fizioterapie. Cele din urmă pot include ultrasunete, electroterapie sau magnetoterapie de exemplu.
Tratamentul chirurgical în cazul rupturii LIA – Reconstrucția ligamentului încrucișat anterior: Pentru persoanele care doresc menținerea unui stil de viață activ și mai ales pentru sportivii de performanță care doresc reîntoarcerea la activitate într-un timp cât mai scurt, intervenția chirurgicală este singura și cea mai recomandată soluție. Aceasta poartă numele de „Ligamentoplastia LIA” și se realizează doar artroscopic, așa cum am menționat anterior. Pentru reconstrucția ligamentului recomand utilizarea autogrefelor (grefele recoltate de la pacient) deoarece prezintă o integrare biologică mult mai mare și permit obținerea unui ligament cât mai apropiat de cel nativ. Una dintre cele mai des utilizate grefe este cea de ischiogambieri – Gracilis si Semitendinos (Grefa Hamstring) din două mari motive: durerea redusă la locul de recoltare și posibilitatea de recoltare prin tehnici minim-invazive.
La anumiți pacienți, ligamentoplastia se efectuează imediat după accidentare sau până în maxim două săptămâni de la traumatism. Există însă și situații în care recomand ligamentoplastia după 3 săptămâni de la accidentare. Există însă și situații în care intervenția poate fi amânată pentru câteva saptamâni sau luni.
Ce trebuie să știi despre Ligamentul Încrucișat Posterior (LIP)
Localizare și rol: Ligamentul încrucișat posterior este unul dintre cele patru mari ligamente ce compun articulația genunchiului, care previne deplasarea posterioară a tibiei, având de asemenea o structură foarte puternică. De aceea, LIP este mai rar predispus la leziuni comparativ cu ligamentul încrucișat anterior (LIA).
Despre ruptura de ligament încrucișat posterior: Ruptura de ligament încrucișat posterior este o afecțiune mai rară a genunchiului, care este cauzată la cei mai mulți dintre pacienți de traumatisme puternice. Indiferent de vârsta, sexul pacientului sau a stilului său de viață, ruptura de ligament încrucișat posterior provoacă în general durere intensă și instabilitate a genunchiului afectat, limitând foarte mult activitățile pe care pacientul cu această afecțiune le poate realiza.
Cauze comune ce duc la ruptura LIP: Deși este mult mai dificil de lezat, există situații în care pacientul poate suferi ruptura ligamentului încrucișat posterior. În cele mai multe, traumatismele puternice reprezintă factorul principal. Fie că vă accidentați în timpul activităților sportive, fie că ați suferit un accident rutier, ruptura de ligament încrucițat posterior trebuie tratată într-un timp cât mai scurt pentru a vă recăpăta mobilitatea normală a genunchiului afectat.
Simptome des întâlnite în ruptura LIP: durere de mare intensitate însoțită de inflamație în momentul producerii rupturii LIP, disconfort resimțit chiar și în timpul mersului, instabilitate a genunchiului afectat, umflarea (tumefierea) zonei afectate sau diverse zgomote (cracmente) resimțite de pacient în timpul rupturii LIP.
Tratamentul conservator în cazul rupturii LIP: În cazul unui genunchi stabil, tratamentul conservator poate reprezenta o prima soluție, mai exact protocolul RICE:
REST: Repaus fizic. Pe lângă repaus, medicul ortoped poate recomanda pacientului folosirea unei cârje pentru a evita suprasolicitarea membrului afectat și sprijinirea pe acesta.
ICE: Gheața. Aplicarea unor pungi cu gheață pe zona afectată poate contribui atât la ameliorarea durerilor, cât și a inflamației.
COMPRESSION: Compresie. Se recomandă utilizarea unor bandaje/fașe elastice ce au ca scop prevenirea inflamației.
ELEVATE: Ridicarea membrului afectat.
Pe lângă protocolul RICE, imobilizarea membrului afectat cu atele gipsate sau orteze, apoi efectuarea unui program de fizio-kinetoterapie sunt de asemenea alte două soluții nechirurgicale în cazul rupturii ligamentului încrucișat posterior (LIP).
Tratamentul chirurgical în cazul rupturii LIP: Dacă simptomele nu s-au ameliorat, iar pacientul prezintă un genunchi instabil sau leziuni asociate (de exemplu, alte rupturi ligamentare, meniscale sau de cartilaj), atunci este recomandată intervenția chirurgicală. Reconstrucția ligamentului încrucițat posterior are ca scop redobândirea mobilității articulației genunchiului, oferind pacientului posibilitatea de a se reîntoarce inclusiv la activitățile sportive, la capacitate maximă după finalizarea întregului program de recuperare.
Reconstrucția LIP se realizează artroscopic, iar în acest fel ligamentul încrucișat posterior rupt este reconstruit cu ajutorul grefelor recoltate de la pacient, care au o integrare biologica foarte bună. Cele mai des utilizate și recomandate sunt grefele recoltate din tendoanele mușchilor semitendinos și gracilis (Hamstings).
Ce trebuie să știi despre Ligamentul Colateral Lateral (LCL)
Localizare și rol: Ligamentul colateral lateral (LCL) reprezintă unul dintre stabilizatorii de bază ce compun articulația genunchiului. Rolul său principal este astfel acela de a preveni hiperextensia și rotația posterior-laterală a genunchiului.
Despre ruptura de ligament colateral lateral: Ruptura de ligament colateral lateral (LCL) este o patologie mai rar întâlnită comparativ cu ruptura LIA de exemplu, iar aceasta presupune lezarea parțială sau totală a ligamentului în cauză (LCL). Rareori apare izolat, fiind adesea asociată cu alte leziuni precum rupturile de ligament încrucișat anterior sau rupturile de ligament încrucișat posterior.
Cauze comune ce duc la ruptura LCL: La cei mai mulți dintre pacienții pe care i-am tratat de această afecțiune, ruptura LCL a apărut ca urmare a unui traumatism puternic ce a determinat fie o răsucire, fie o ridicare de greutate mare. Este des întâlnită la pacienții care practică sporturi de contact, însă nu este o regulă. Ruptura de ligament colateral lateral poate să apară astfel în următoarele situații:
- Când interiorul genunchiului este lovit direct și puternic, de regulă în timpul unor activități sportive,
- Schimbarea rapidă și bruscă a direcției, fapt ce exercită o presiune mult prea mare asupra genunchiului,
- Aterizarea incorectă pe genunchi după o săritură,
- Atunci când are loc hiperextensia genunchiului,
- Atunci când ridicați o greutate mult prea mare, suprasolicitând articulația genunchiului și provocând astfel leziuni la nivelul ligamentului colateral lateral.
Simptome des întâlnite în ruptura LCL: instabilitate, senzația constantă că genunchiul „va ceda” în timpul anumitor activități fizice (inclusiv mersul), blocaj articular, durere ce variază în intensitate, rigiditatea articulației genunchiului sau umflarea localizată (la nivelul zonei exterioare a genunchiului).
Tratamentul conservator în cazul rupturii LCL: Dacă ați fost diagnosticat cu o ruptură de ligament colateral lateral de grad I sau II, atunci este foarte posibil ca medicul ortoped să vă recomande un tratament conservator. De regulă, acest tip de tratament implică: purtarea unei orteze, administrarea unor antiinflamatoare nesteroidiene (DOAR la recomandarea medicului), repausul sau un program de fizio-kinetoterapie. Întrucât fiecare tratament este personalizat, doar în urma unei consultații fizice amănunțite și a investigațiilor recomandate veți putea știi cu exactitate care dintre variantele anterior menționate vă sunt potrivite/indicate.
Tratamentul chirurgical în cazul rupturii LCL: În cazul în care ați fost diagnosticat cu o leziune de ligament colateral lateral (LCL) de grad III, atunci tratamentul chirurgical reprezintă cu siguranță singura și cea mai eficientă soluție. Asta înseamnă că medicul/chirurgul ortoped va efectua reconstrucția LCL prin intermediul unei grefe de țesut.
Ce trebuie să știi despre Ligamentul Colateral Medial (LCM)
Localizare și rol: Ligamentul colateral medial (LCM) este și el unul dintre cele patru mari ligamente ce compun articulația genunchiului, al cărui rol principal presupune prevenirea mișcării laterale a femurului. Mai mult, un alt aspect important este acela că LCM asigură stabilizarea rotației externe a genunchiului în timpul execuției flexiei de 30 de grade, dar și la stabilizarea rotației interne a genunchiului de la extensia completă, și până la flexia de 90 de grade.
Despre ruptura de ligament colateral medial: Din punct de vedere medical, ruptura de ligament colateral medial presupune fie o întindere, fie o ruptură parțială sau totală a acestui ligament. Alături de ruptura de ligament încrucișat anterior (LIA) se numără printre afecțiunile comune ale genunchiului, care este în majoritatea cazurilor de natură traumatică. Fiind adesea produsă în urma unei accidentări din timpul unei activități sportive, persoanele cu un stil de viață activ sunt expuse unui risc mai mare. Potrivit unor date statistice, multe dintre rupturile LCM au loc în urma traumatismelor provocate la ski.
Cauze comune ce duc la ruptura LCM: Ruptura de ligament colateral medial este o afecțiune a genunchiului de natură traumatică, a cărei factori de risc presupun de regulă următoarele:
- Activități ce implică o întoarcere bruscă și incorect executată,
- Răsucirea sau pivotarea bruscă ce pun o prea mare presiune asupra articulației genunchiului,
- O lovitură directă la nivelul genunchiului (în zona laterală),
- Aterizarea incorectă dintr-o săritură,
- Efectuarea unor exerciții fizice cu greutăți mult prea mari ce suprasolicită organismul, mai exact și concret articulația genunchiului,
- Hiperextensia genunchiului,
- Efectuarea unor mișcări repetitive și solicitante pentru genunchi.
Indiferent de cauză sau tipul rupturii cu care ați fost diagnosticat, vizita la medicul ortoped nu ar trebui să fie doar o opțiune. Amânarea acesteia și implicit a tratamentului vă poate îngreuna procesul de recuperare sau mai rău, vă poate agrava diagnosticul.
Simptome des întâlnite în ruptura LCM: durerea ce diferă în intensitate în funcție de gradul leziunii, umflarea localizată, rigiditatea articulației, prezența unor cracmente în momentul producerii rupturii (pocnete la nivelul articulației genunchiului resimțite de către pacient în momentul accidentării), senzația constantă de „cedare” a genunchiului sau disconfort în timpul activităților simple (chiar și în timpul mersului).
Tratamentul rupturilor de ligament colateral medial (LCM): Tratamentul oricărei afecțiuni se recomandă doar în urma unei examinări fizice amănunțite și bineînțeles, în urma unor investigații imagistice. În cazul de față, rupturile LCM sunt diagnosticate în urma consultației și a investigațiilor precum RMN-ul sau radiografia. Ulterior, tratamentul este recomandat de către medicul ortoped, care va ține cont de asemenea și de aspecte precum: istoricul medical al pacientului, vârsta sau prezența altor leziuni asociate (dacă este cazul).
Tratamentul conservator în cazul rupturii LCM: Leziunile de gradul I până la II sunt cele care pot fi tratate conservator, fără ca pacientul să treacă printr-o intervenție chirurgicală. Există totuși și situații în care, chiar dacă un pacient este diagnosticat cu o leziune a LCM de grad I, aceasta este însoțită de patologii asociate, iar în acest caz tratamentul chirurgical poate fi unica soluție. Dacă vi s-a recomandat totusi tratamentul conservator, iată care pot fi variantele pe care trebuie să le luați în considerare:
- Un program de fizio-kinetoterapie la îndrumarea unui specialist,
- Utilizarea unui imobilizator sau a unor cârje,
- Repausul,
- Administrarea unor antiinflamatoare nesteroidiene.
Tratamentul chirurgical în cazul rupturii LCM: Leziunile de ligament colateral medial (LCM) de grad III sunt cele care adesea prezintă patologii asociate precum ruptura LIA și care necesită intervenție chirurgicală. Artroscopia reprezintă de regulă alegerea principală, care permite chirurgului ortoped repararea leziunii, dar și reconstrucția ligamentului afectat cu ajutorul unei grefe.
Indiferent de diagnosticul pe care l-ați primit, examinarea fizică reprezintă primul pas spre vindecare. Atunci când optați pentru tratamentul recomandat și respectați sfaturile medicului ortoped, șansa de a vă vindeca într-un timp mai scurt și de a avea o recuperare mai ușoară poate crește semnificativ.
