De ce ar trebui sa te ingrijoreze durerea laterala sau externa a genunchiului? Ce afectiuni pot cauza aceste dureri?

Medicover-ortopedie-1159
Genunchi
Cuprins articol

Daca te doare genunchiul si nu stii ce afectiune ai putea avea, nu mai sta pe ganduri si vino la un consult de specialitate cat mai repede. In primul rand, ceea ce trebuie sa retineti neaparat este ca indiferent de frecventa de aparitie si intensitate, durerea nu reprezinta o normalitate. Aparitia ei trebuie sa va ridice mereu un semn de intrebare.

Durerea la genunchi poate sa apara in oricare dintre structurile osoase care compun articulatia genunchiului sau la ligamentele, cartilajul si meniscul genunchiului. Orice fel de activitate sportiva trebuie intrerupta deoarece si o miscare care pare inofensiva la inceput, poate agrava durerile si binenteles, diagnosticul.

Ce afectiuni pot aparea atunci cand te doare genunchiul in zona laterala sau externa?

Leziune de menisc extern. Fiecare genunchi are cate doua meniscuri: meniscul lateral si meniscul medial. Ruptura de menisc poate fi reprezentata de ruptura partiala a acestuia sau totala. Ruptura se poate produce in urma unei miscari bruste de torsiune sau de rotatie a coapsei, in timp ce piciorul sta pe loc. Chiar daca durerea in zona laterala sau externa reprezinta simptomul cel mai intalnit, pacientii imi spun ca se confrunta si cu:

  • Rigiditatea si umflarea genunchiului.
  • Blocarea genunchiului.
  • Senzatie constanta de instabilitate a genunchiului.

Tratamentul pentru ruptura de menisc difera de la un caz la altul deoarece se afla in stransa legatura cu dimensiunea si localizarea acesteia. Daca veniti la un consult de specialitate de la primele simptome, sunt sanse foarte mari ca aceasta sa se vindece de la sine si sa aveti parte de o recuperare mult mai usoara si de scurta durata.

Sindromul de banda ilio-tibiala distala. Daca alergi frecvent sau daca esti alergator profesionist, ai mai multe sanse de a fi predispus la aceasta afectiune. Aceasta apare atunci cand banda iliotibiala (ligamentul care coboara in partea laterala a coapsei, de la sold papa la tibie) este fortat prin diverse miscari sau inflamat. Atunci cand banda ilio-tibiala nu functioneaza corect, orice miscare prin care ne folosim genunchiul devine foarte dureroasa, uneori chiar insuportabila. Majoritatea pacientilor imi spun ca se confrunta cu umflaturi si durere foarte mare la exteriorul genunchiului. Primul pas pe care trebuie sa-l faca orice pacient pe care il am este simplu: repausul. Fara acesta, durerile se pot reintoarce si pot deveni chiar cronice.

Leziune de ligament colateral lateral (LCL). Ligamentul colateral lateral reprezinta structura principala pe partea externa a genunchiului care previne deschiderea in varus fortat. Leziunile la nivelul acestui ligament pot aparea la opriri sau porniri bruste, la o lovitura pe partea interna a genunchiului sau la o hiperextensie cu sau fara contact direct. Majoritatea pacientilor cu aceasta afectiune sunt sportivi, iar de cele mai multe ori imi spun ca simt o instabilitate constanta a genunchiului Pe langa aceasta, simt o durere puternica la nivelul genunchiului si umflaturi. Diagnosticul pentru o leziune de ligament colateral lateral il stabilesc cu ajutorul unei examinari fizice si a radiografiilor. Si de aceasta data, tratamentul difera de la un pacient la altul, in functie de gravitatea afectiunii si de momentul in care s-a prezentat la un consult de specialitate. Daca pacientul respecta apoi procesul de recuperare in totalitate, poate reveni la activitatea sportiva in aproximativ 6-7 luni post operator.

Dr. Ahmad Alqadi

❗De retinut❗ Afectiunile pe care vi le-am detaliat mai sus nu sunt singurele care pot aparea in urma unei dureri laterale sau externe a genunchiului. Pe langa ele, pot aparea inclusiv afectiuni precum: corpii liberi intraarticulari, chistul meniscal sau parameniscal extern, sindromul de plica sinoviala parapatelara externa sau chiar tendinopatie de biceps femural. Nu ignorati nici un tip de durere. Indiferent de intensitatea sa, cu cat veniti mai repede la un consult, cu cat va usurati tratamentul sau perioada de recuperare!

Dr. Ahmad Alqadi

Citeste si:

Etichete:
Programeaza-te la consultație
Articole Recente: